Premierul Calin Popescu Tariceanu va mentine nominalizarea Noricai Nicolai pentru Ministerul Justitiei, considerind ca motivele invocate de Traian Basescu nu sint intemeiate. In cursul zilei de miercuri premierul ii va trimite presedintelui scrisoarea de raspuns. Juristii Guvernului considera ca se poate apela din nou la arbitrajul Curtii Constitutionale.

Calin Popescu Tariceanu considera ca motivele aduse de presedinte in refuzul de a o numi pe Norica Nicolai ministru al Justitiei, sint neintemeiate. Argumentul premierului se bazeaza pe precedentul Cioroianu, in cazul caruia Curtea Constitutionala a decis ca presedintele poate cere Executivului o alta nominalizare, dar nu are drept de veto in aceasta chestiune. In plus, Nicolai se bucura de sprijinul Biroului Politic al PNL.

Scrisoarea de raspuns ce va fi remisa presedintelui in cursul zilei de miercuri va contine acest punct de vedere. Camelia Spataru, purtatorul de cuvint al Guvernului, a precizat ca premierul " o va mentine pe Norica Nicolai", iar scrisoarea " este in curs de redactare si va fi trimisa in aceasta dupa-amiaza". Camelia Spataru nu a dat nicio explicatie asupra motivelor pe care premierul le-a invocat in mentinerea deciziei sale.

In situatia in care presedintele insista in cererea sa, juristii Executivului au recomandat arbitrajul Curtii Constitutionale.