Camera Deputatilor a respins marti, cu majoritate de voturi, ordonantele de urgenta 10 si 19 din 2016 privind achizitia operei lui Constantin Brancusi "Cumintenia Pamantului", adoptand insa un amendament care permite in continuare donatorilor sa isi recupereze banii, transmite News.ro.

Cumintenia PamantuluiFoto: Mediafax

OUG 10/2016 a fost respinsa cu 201 voturi "pentru", 31 de voturi "impotriva" si 61 de abtineri, in timp ce OUG 19/2016 a fost respinsa cu 205 voturi "pentru", 32 de voturi "impotriva" si 59 de abtineri.

Ordonanta de urgenta 10/2016 avea ca obiect de reglementare "stabilirea masurilor necesare in vederea asigurarii resurselor financiare pentru achizitionarea unui bun cultural mobil clasat, urgenta reglementarii fiind justificata de faptul ca interesul general vizeaza asigurarea accesibilitatii operei de arta, de o valoare culturala si istorica deosebita, unica la nivel international, prin achizitionarea bunului de catre stat si expunerea acestuia in colectii publice".

De asemenea, OUG 19/2016 prevedea "completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.10/2016 cu prevederi care sa permita si alte parghii de strangere a donatiilor (parteneriate cu ONG, utilizarea colectarii prin serviciile de mesagerie scurta ¬ SMS, donatii on-line etc.), precum si prin diferitele colaborari cu persoanele juridice din sectorul privat care sunt in masura sa acorde sprijin in campania de strangere de fonduri".

Comisia de buget a Camerei Deputatilor a respins, pe 25 ianuarie, OUG 10/2016 privind achizitia sculpturii "Cumintenia Pamantului", adaugand un amendament care permite in continuare donatorilor sa isi recupereze banii.

Respingerea OUG in totalitate ar fi echivalat cu imposibilitatea ca donatorii sa poata cere inapoi banii dati in campanie, motiv pentru care deputatii au adaugat la Legea de respingere un amendament care prevede ca "efectele juridice" ale ordonantei din perioada de aplicare continua, inclusiv recuperea banilor.

Plenul Camerei, in calitate de Camera Decizionala, a adoptat Legea de respingere cu acest amendament.

La campania publica pentru achizitionarea operei sculptorului Constantin Brancusi au participat peste 100.000 de donatori, fiind colectata suma de 1.273.668 euro.