Primarul municipiului Timisoara, liberalul Nicolae Robu, prezent printre cei aproximativ 40.000 de oameni adunati la protestul din Piata Victoriei din Timisoara, a transmis un mesaj guvernantilor in care ii indeamna sa retraga "proiectul de lege" in care au "transformat ordonanta", relateaza News.ro.

Nicolae RobuFoto: Agerpres

In Piata Victoriei din Timisoara s-au adunat aproximativ 40.000 de oameni, iar printre acestia s-a aflat si primarul orasului, Nicolae Robu (PNL). Acesta, din mijlocul protestatarilor, a transmis un mesaj guvernantilor, mesaj pe care l-a postat pe pagina sa de Facebook.

"Domnilor guvernanti, pana unde merge detasarea dumneavoastra de popor, incapacitatea de intelegere a ceea ce vor cetatenii acestei tari, inclusiv unii din simpatizantii dv.?! Ei n-au fost revoltati numai de maniera in care ati incercat sa modificati legislatia intr-un domeniu atat de sensibil, ci si de modificarile insesi pe care ati vrut sa le faceti! Chiar nu va e clar?! Da, se impun corectii ale cadrului legal din tara noastra, dar cu totul si cu totul altele decat cele pe care vreti voi sa le faceti si intr-o cu totul si cu totul alta logica, in logica grijii pt. oamenii de buna credinta si nu in aceea a grijii pt. cei care comit faradelegi! Deci, retrageti si proiectul de lege in care ati transformat ordonanta!", a scris Nicolae Robu.

Nicolae Robu indeamna guvernantii sa dea prioritate spitalelor, scolilor, caselor de copii, caminelor de batrani, institutiilor culturale, autostrazilor si nu inchisorilor:

"Romanii de astazi au repulsie la ideea de furt -da, am ajuns s-o vedem si pe asta si, Doamne, ce tonic este!-, nu accepta trecerea cu vederea a niciunui furt, nici de peste 200 000 lei, nici de sub 200 000 lei! Nici nici macar de 1 leu! Nu va e clar?! Inca o data, deci: retrageti si proiectul de lege in care ati transformat ordonanta! Si... apucati-va de altceva! Dati prioritate spitalelor, scolilor, caselor de copii, caminelor de batrani, institutiilor culturale, autostrazilor, etc., etc., nu puscariilor! Desigur, si de ele trebuie sa va ocupati, dar nu ele sunt prioritatea nationala zero! Si... nu mai subestimati, de fapt, nu mai desconsiderati acest popor!", a adaugat Nicolae Robu.