Mihai Fifor, senator PSD de Arad, fost senator de Dolj, este posibila propunere pentru fotoliul de la Transporturi in Guvernul Grindeanu. Fifor, licentiat in filosofie si cu un doctorat in antropologie sociala, a fost presedintele Comisiei din Senat pentru Transporturi si Energie si a mai fost in carti pentru portofoliul Transporturilor in iunie 2015, dupa demisia lui Ioan Rus. In prezent in Senat Fifor nu mai e in Comisia de Transporturi, ci in Comisia pentru Politca Externa si cea pentru Regulament. Fifor a mai fost secretar de stat in Ministerul de Interne in 2009 si in 2012, in guvernul Ponta.

Mihai FiforFoto: Agerpres

Mihai Fifor are 46 de ani si este actual senator PSD de Arad, membru in Comisia pentru Politca externa si Comisia pentru Regulament.

Fifor a fost senator de Dolj in legislatura trecuta, presedinte al Comisiei pentru transporturi si energie din Senat.

In martie 2014, Fifor a fost ales presedintele Comisiei parlamentare de ancheta privind terenurile de la Nana (judetul Calarasi), relata Un an mai tarziu, respectiv in luna martie a acestui an, senatorul a fost audiat la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, in calitate de martor, in dosarul in care parlamentarul Gabriela Firea il acuza pe fostul presedinte Traian Basescu de santaj, potrivit Mediafax.

Mihai Fifor a fost si secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne in doua momente, in 2009 si in 2012 (mai-decembrie), in guvernarea Ponta.

Fifor si-a inceput cariera in anul 1994, ca cercetator stiintific principal la Institutul de Cercetari socio-umane "C.S. Nicolaescu-Plopsor" din Craiova, unde a lucrat pana in 2001.

In perioada 2001-2005 a condus Centrul judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale din judetul Dolj, iar apoi, timp de patru ani, a fost manager al Muzeului Olteniei din Craiova.

Fifor este licentitat in Filosofie, terminand in 1994 Facultatea de Litere si Istorie a Universitatii Craiova.

Fifor mai are un master in literatura romana, iar din 2003 a devenit doctor in antropologie sociala, tot la Universitatea Craiova.

Ulterior, Fifor a urmat un masterat in Managementul Afacerii Publice la SNSPA (2007), iar in 2009 a studiat Managementul afacerilor interne, la Colegiul National de Afaceri Interne al Academiei de Politie "Alexandru Ioan Cuza".

In 2009 Fifor a urmat studii pentru "Securitate si buna guvernare" la Colegiul National de Aparare.

Potrivit declaratiei de Avere, Fifor detine o casa in Isalnita, Dolj, nu ere nici un teren si conduce o Dacia Logan din 2015. Nu detine bunuri pretioase, are un cont curent de aproape 50.000 de lei si actiuni la Fondul Proprietatea cu o valoare de circa 116.000 de lei.

Fifor are un credit ipotecar de 17.000 de euro si un credit auto de circa 10.000 de euro.

Inafara de venitul de la Senat (64.000 lei) si de la Fondul Proprietatea (7.000 lei), Fifor a mai incasat in anul 2015 si venituri din despagubiri de la ANRP (100.000 de lei).