Anuntul cel mai important facut miercuri de presedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost ca nu este inca prim-ministru, a declarat presedintele Uniunii Salvati Romania, deputatul Nicusor Dan, potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Anuntul cel mai important pe care l-a facut Liviu Dragnea astazi a fost acela ca nu este inca prim-ministru si ca PSD vrea sa schimbe legea pentru ca domnia sa sa fie prim-ministru, ceea ce e un lucru cu care ne-am obisnuit deja. (...) Singurul criteriu pe care l-a folosit Liviu Dragnea a fost loialitatea fata de sine insusi si teama ca nu cumva dand aceasta putere unei persoane importante din partid aceasta sa nu-i preia locul", a declarat Nicusor Dan, la Palatul Parlamentului.

Potrivit acestuia, Sevil Shhaideh nu are anvergura necesara pentru a ocupa functia de premier.

"Doamna Sevil Shhaideh nu are anvergura unui prim-ministru. O cunosc personal din perioada in care a lucrat in Ministerul Dezvoltarii, a venit ca secretar de stat, impreuna cu multa lume din gruparea Mazare - Nicusor Constantinescu. A fost dintre cei care au sustinut, la momentul acela, modificarea Legii urbanismului, care sa permita din nou speculatorilor imobiliari sa faca blocuri printre case, constructii pe spatii verzi si asa mai departe. Cred ca asta este stilul PSD, aceasta numire rezuma modul in care va guverna PSD in urmatorii 4 ani. Nu va respecta legea, o modifica pentru interesul lor si se va comporta in mod dictatorial - un om va impune stilul PSD", a sustinut deputatul USR.

El a mentionat ca acest punct de vedere va fi comunicat de delegatia USR presedintelui Romaniei.

USR nu va vota propunerea lui Liviu Dragnea pentru functia de premier, "care este una proasta si ineficienta", a declarat miercuri deputatul USR Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene.

"O propunere dezamagitoare. Un om de paie lasat de Liviu Dragnea la Ministerul Dezvoltarii, care a tras manete pe la Ministerul Dezvoltarii, inclusiv anul asta, si am simtit asta in interiorul Guvernului, si care va conduce, daca va ajunge in pozitia asta, un Guvern disfunctional, pentru ca nu putem avea doua structuri de putere - un Guvern si un partid care monitorizeaza acest Guvern. Deci, practic, Liviu Dragnea isi lasa un om de paie pentru a putea sa-si pregateasca terenul sa vina el prim-ministru", a spus Ghinea, la Palatul Parlamentului.