Plenul Camerei Deputatilor a validat, miercuri, mandatele a 326 de deputati din 329, inclusiv cel al lui Liviu Dragnea. Printe cei trei care nu au fost inca validati pentru ca nu au toate documentele necesare se numara si Andreea Cosma, fiica lui Mircea Cosma, care este trimisa in judecata. Ea a candidat pe pozitia a saptea pe lista de la Prahova, unde PSD a obtinut cinci mandate, insa ar urma sa devina deputat prin retragerea a doi dintre acestia.

Raportul Comisiei de validare a mandatelor a fost aprobat cu 243 voturi "pentru" si 30 "impotriva", potrivit Agerpres. Cei care au votat impotriva au fost membrii USR.

"Primul motiv este validarea domnului Dragnea. Art. 7 alin. 3 spune: Comisia de validare nu valideaza persoane care au hotarare judecatoreasca de condamnare ramasa definitiva pentru infractiuni legate de desfasurarea procesului electoral. De asemenea, exista trei persoane - domnul Roman, doamna Cataniciu si doamna Furtuna - pentru care exista chestiuni legate de incompatibilitate", a spus Nicusor Dan de la tribuna.

Ceilalti doi deputati care nu au avut actele complete sunt Razvan Ion Ursu (care a candidat pe locul sase la PSD Prahova) si Furic Iarco (minoritati).