Initiativa cetateneasca de revizuire a Constitutiei in sensul redefinirii familiei drept casatoria dintre un barbat si o femeie s-a aflat pe ordinea de zi a sedintei de plen a Senatului, prima camera sesizata, insa nu a mai fost dezbatuta in timp util, astfel ca aceasta ramane mostenire pentru viitorul parlament, avand in vedere ca actualul legislativ isi incheie activitatea si intra in vacanta pentru campania electorala.

Potrivit unor surse parlamentare citate de News.ro, punerea proiectului de lege pe ordinea de zi s-a facut in urma unei analize in conducerea Senatului din motive procedurale. Astfel, daca nu era introdusa pe ordinea de zi a plenului, propunerea legislativa nu isi putea continua traseul legislativ si dupa terminarea mandatului actualului Parlament si era nevoie de reluarea intregului proces, inclusiv analiza in comisii.

"Nu se va vota azi, este pe ultimul punct pe ordinea de zi", au mai mentionat sursele citate.

Comisia juridica si cea pentru constitutionalitate, libertati civile si monitorizare a executarii hotararilor CEDO din Senat au adoptat, pe 1 noiembrie, un raport comun favorabil initiativei cetatenesti privind revizuirea Constitutiei, in unanimitate.

Initiativa cetateneasca semnata de circa 3 milioane de romani, ce vizeaza modificarea art. 48, alin. 1 din Constitutie, prevede ca "familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre un barbat si o femeie, pe egalitatea acestora si pe dreptul si indatorirea parintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor". Actualul text al Constitutiei se refera la casatoria dintre soti.

Potrivit Agerpres, la recomandarea Consiliului Legislativ, initiativa a fost completata, prin amendament, cu un nou articol potrivit caruia 'revizuirea Constitutiei se supune aprobarii prin referendum, organizat potrivit dispozitiilor art. 151, alin. 3 din Constitutia Romaniei, republicata'.

Consiliul Legislativ motiveaza recomandarea inaintata celor doua comisii prin faptul ca, pentru asigurarea unei reglementari complete, proiectul trebuie sa cuprinda, printr-un articol distinct, si norma privind supunerea spre aprobare prin referendum a revizuirii Constitutiei.

Senatul este prima camera sesizata, Camera Deputatilor fiind for decizional. Pentru a intra in vigoare trebuie sa fie promulgata de presedintele Klaus Iohannis.

Parlamentul intra in vacanta pentru campania electorala pentru alegerile din 11 decembrie, iar luni au loc ultimele sedinte de plen in fiecare dintre cele doua camere.

Amintim ca doi senatori PSD au depus saptamana trecuta un proiect legislativ pentru organizarea si desfasurarea unui referendum national privind revizuirea Constitutiei si cer dezbaterea in procedura de urgenta.

Proiectul de lege depus de PSD prevede ca cetatenii Romaniei sa fie chemati sa isi exprime vointa, prin vot, in ultima duminica a perioadei de 30 de zile de la data adoptarii propunerii de revizuire, iar cheltuielile pentru organizarea referendumului sa fie suportate de la bugetul de stat pe anul 2016, cerandu-se procedura de urgenta pentru adoptarea legii in Parlament.

Senatorul Ovidiu Dontu a explicat pentru HotNews.ro ca era nevoie de acest proiect de lege pentru ca, dupa adoparea raportului pentru initiativa cetateneasca, s-a constatat un vid legislativ privind organizarea unui referendum in acest sens, declarand ca cel mai probabil acesta va avea loc anul viitor.

Presedintele PSD Liviu Dragnea a declarat vineri ca nu sustine organizarea referendumului odata cu alegerile parlamentare.