Comisia juridica a Camerei Deputatilor a aprobat, luni, cererea procurorului general privind incuviintarea urmaririi penale a deputatului Elena Udrea, a anuntat presedintele comisiei Ciprian Nica, citat de Agerpres.

Elena Udrea (foto arhiva)Foto: Agerpres

Potrivit lui Nica, s-au inregistrat 14 voturi in favoarea cererii justitiei, 2 impotriva si 3 abtineri.

La sedinta a fost prezenta si Elena Udrea.

Procurorul general Augustin Lazar a trimis saptamana trecuta Camerei Deputatilor solicitarea DNA de incepere a urmaririi penale pe numele fostului ministru Elena Udrea, pentru doua infractiuni de instigare la luare de mita privind campania electorala pentru alegerile prezidentiale din 2009.

Votul in plen cu privire la aceasta cerere urmeaza sa fie dat marti.