Agentia Nationala de Integritate critica, intr-un comunicat de presa, proiectul de lege adoptat marti de Camera Deputatilor in unanimitate, prin care alesii locali scapa de una dintre cele mai comune incompatibilitati - vor putea face parte din din adunarile generale ale societatilor comerciale, fara a fi platiti. Proiectul apartine PNL, insa este semnat si de cativa parlamentari de la alte partide. ANI afirma ca circa 347 de cazuri ar putea fi afectate de aceasta modificare legislativa.

Ce sustine ANI:

  • "Agentia Nationala de Integritate aduce la cunostinta opiniei publice faptul ca modificarea legislativa a prevederilor Legii 161/2003, adoptata ieri de catre Camera Deputatilor (camera decizionala) elimina o serie de incompatibilitati stabilite in cazul alesilor locali si poate avea un impact negativ in ceea ce priveste exercitarea functiilor si a calitatilor publice in conditii de integritate.
  • Mentionam faptul ca aproximativ 347 cazuri ar putea fi afectate de recenta propunere legislativa - atat dosare aflate in procedura de evaluare precum si dosare finalizate, aflate pe rolul instantelor de judecata.
  •  
  • Agentia considera ca, prin eliminarea situatiilor de incompatibilitate mentionate, aceasta propunere legislativa creeaza premise pentru generarea unor conflicte de interese si, evident presupune eludarea principiilor care guverneaza prevenirea conflictului de interese in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, principii instituite imperativ de lege.
  • In expunerea de motive aferenta propunerii de modificare legislativa se invoca, in mod nefondat, contradictii intre Legea nr. 215/2001 - Legea administratiei publice locale si Legea nr. 161/2003. Dispozitiile Legii nr. 215/2001 referitoare la prerogativa consiliilor locale de a exercita in numele unitatii administrativ-teritoriale toate drepturile si obligatiile corespunzatoare participatiilor detinute la societati comerciale sau regii autonome, se refera la numirea reprezentantilor acestor consilii locale in adunarile generale ale actionarilor sau asociatilor la o societate comerciala de interes local.
  • Or, actuala reglementare a regimului juridic al incompatibilitatilor permite consilierilor locali sa exercite mandate de reprezentare in adunarile generale ale actionarilor sau asociatilor la o societate comerciala de interes local ori la o societate comerciala de interes national care isi are sediul sau care detine filiale in U.A.T. respective, fiind interzisa numai detinerea functiilor de presedinte sau de secretar al A.G.A.
  • Prin urmare, consideram ca nu exista niciun fel de justificare pentru a modifica dispozitiile Legii nr. 161/2003, acestea nefiind in contradictie cu dispozitiile Legii nr. 215/2001, asa cum se sustine in expunerea de motive.
  • Mentionam faptul ca Agentia Nationala de Integritate a comunicat Departamentului pentru Relatia cu Parlamentul punct de vedere negativ fata de aceasta propunere legislativa."

Proiectul a fost votat de Senat, prima camera sesizata, saptamana trecuta, iar in Camera Deputatilor a primit raport favorabil de la comisia de specialitate luni, cu o zi inainte de a intra in plen, in conditiile in care exista proiecte de lege aflate in dezbatere chiar si de cativa ani si care nu ajung la votul final.

Proiectul a fost adoptat cu 198 voturi "pentru" si merge la promulgare la presedintele Klaus Iohannis. Seful statutul este cel mai cunoscut caz al unei astfel de incompatibilitati. In ianuarie 2015, Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis ca fostul primar al Sibiului Klaus Iohannis nu s-a aflat in stare de incompatibilitate. Judecatorii de la instanta suprema au respins ca nefondat recursul ANI si au mentinut o decizie din 25 septembrie 2013 luata de Curtea de Apel Alba Iulia, prin care s-a stabilit ca Iohannis nu s-a aflat in incompatibilitate.

In aprilie 2013, Klaus Iohannis a fost declarat in stare de incompatibilitate de ANI, deoarece detinea simultan functia de primar al Sibiului si reprezentant al municipalitatii in Adunarea Generala a Actionarilor de la SC Apa Canal SA si SC Piete SA.

"Prezenta propunere legislativa vine din nevoia de a corecta anumite neclaritati din legislatia in vigoare cu privire la incompatibilitatile alesilor locali. Din acest motiv, dorim punerea in acord a literei si spiritului Legii 215/2001 privind administratia locala cu prevederile Legii nr. 161 din 2003" se arata in expunerea de motive.

Vezi aici expunerea de motive in intregime si lista semnatarilor

Ce prevede proiectul de lege, modificat prin amendamente in comisiile de specialitate:

La articolul 87 alineatul (1) se modifica litera d), astfel:

Functia de primar si viceprimar, primar general si viceprimar al municipiului Bucuresti, presedinte si vicepresedinte al consiliului judetean este incompatibila cu:

"d) functia de presedinte, vicepresedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de adminsitratie ori cenzor sau orice functie de conducere ori de executie la societatile comerciale, cu exceptia reprezentantilor in adunarea generala a actionarilor, inclusiv bancile sau alte institutii de credit, societatile de asigurare si cele financiare, la regiile autonome de interes national, la companiile si societatile nationale, precum si la institutiile publice."

Astfel, s-a scos din textul legii incompatibilitatea privind functia de reprezentant in adunarile generale ale societatilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului in adunarea generala a unei societati comerciale de interes national.

Apoi, se introduce un nou alineat prin care se stabileste faptul ca persoanele prevazute la alin (1) nu sunt remunerate pentru functiile mentionate la lit. d) la care unitatea administrativ teritoriala detine participatie.

"1^1: Activitatea desfasurata de primar si viceprimar, primar general si viceprimar al municipiului Bucuresti, presedinte si vicepresedinte al consiliului judetean in calitate de membru al consiliului de adminsitratie al unei activitati economice din subordinea sau la care untiatea administrativ teritoriala pe care o conduce detine participatie, sau de invatamant locale, nu este retribuita."

Acelasi lucru este valabil si in cazul consilierilor locali si judeteni. Astfel, art. 88 alineatul 1 se modifica:

Functa de consilier local sau consilier judetan este incompatibila cu:

d) Functia de presedinte, vicepresedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administratie sau cenzor la regiile autonome si societatile comerciale de interes judetean ori infiintate sau aflate sub autoritatea consiliului judetean sau la regiile autonome si societatile comerciale de interes national care isi au sediul sau care detin filiale in unitatea administrativ-teritoriala respectiva, cu exceptia reprezentantilor in adunarea generala a actionarilor, in cazul consilierului local, respectiv la regiile autonome si societatile comerciale de interes local infiintate sau aflate sub autoritatea consiliului local, precum si la regiile autonome si societatile comerciale de interes national care isi au sediul sau care detin filiale in unitatea administrativ-teritoriala respectiva, cu exceptia reprezentantilor in adunarea generala a actionarilor, in cazul consilierului judetean.

Si in cazul consilierilor locali si judeteni se modifica legea asa incat se stabileste faptul ca persoanele nu sunt remunerate pentru functiile mentionate la lit. d).