Vicepresedintele PNL Cezar Preda a declarat sambata, la sediul PNL, ca decizia pe care o vor lua fostii democrat-liberali cu privire la succesorul lui Vasile Blaga va fi spre binele partidului, acuzandu-i pe unii colegi ca "nu stiu care mai de care sa se suie pe locul dansului", ceea ce e rusinos, transmite Mediafax.

Alina Gorghiu si Vasile BlagaFoto: PNL

"Eu sunt mai preocupat de ce se intampla cu presedintele meu. Asta cu cine va fi, deocamdata domnul Blaga nu e mort, e un om viu, un membru PNL de baza si cred ca principala preocupare a fiecaruia este ce simte dumnealui acum, dupa ce a condus un partid atatia ani si a facut totul pentru a castiga campanii electorale pentru noi toti, unii nu stiu care mai de care sa se suie pe locul dansului. Asta este o rusine", a declarat vicepresedintele liberal.

Referitor la sedinta colegiului director al fostului PDL care va incepe la ora 15.00 pentru a desemna un copresedinte in locul lui Vasile Blaga, vicepresedintele a refuzat sa faca vreo sugestie: "Ce vom decide la 15.00 va fi spre binele partidului".

El a adaugat ca Blaga a fost mereu garantul respectarii Statutului, "deci nu se va putea lua nicio decizie in afara Statutului".

De asemenea, Cezar Preda a spus ca de doua zile Blaga primeste tot felul de sfaturi si a adaugat, referitor la varianta presedintelui unic sustinuta de vechii liberali, ca "nu e treaba" lor.

Fostii democrat-liberali se vor reuni la ora 15.00 la sediul central al partidului pentru a lua o decizie cu privire la numirea unui copresedinte in locul demisionarului Vasile Blaga. Potrivit unor surse citate de Mediafax, favoritul era Gheorghe Flutur insa acesta nu doreste sub nicio forma sa preia functia, situatia in care a fost avansata varianta Adriana Saftoiu.

Catalin Predoiu, Daniel Buda si Gheorghe Falca au fost si ei vehiculati ca variante, insa Predoiu a precizat ca Blaga nu i-a propus functia de copresedinte.

Dupa reuniunea fostilor democrat-liberali, va avea loc, la ora 18.00, un Birou Politic National al PNL, pentru a discuta propunerea facuta de aripa PDL.