Presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, i-a cerut presedintelui Klaus Iohannis sa precizeze daca prin numirea unui premier va respecta votul majoritar al romanilor la alegerile din decembrie. Raspunzand unei intrebari in acest sens, seful statului a afirmat ca nu are ce garantii sa ii dea lui Tariceanu, ci romanilor, si ca orice "punere sub semnul intrebarii" ca isi va respecta juramantul "este o obraznicie politica".

"Domnului Tariceanu nu am ce garantii sa ii dau, dar romanilor am ce garantii sa le dau. Le-am dat cand am preluat mandatul, cand am jurat cu mana pe Biblie ca voi respecta legile si voi face tot ce imi sta in putere in avantajul Romaniei. E juramantul cel mai important pe care il face un presedinte si orice punere sub semnul intrebarii este o obraznicie politica", a afirmat Iohannis in cadrul conferinte de presa sustinuta la finalull sedintei CSAT.

Seful Senatului s-a referit la declaratia copresedintelui PNL Alina Gorghiu, potrivit careia t'niciun partid nu va face 51% mandate la alegerile din decembrie si va fi importanta maniera in care se va coagula o majoritate, pentru impunerea unui premier".

"In atari conditii, cu doamna Gorghiu m-am obisnuit sa desconsidere valorile democratice fundamentale si liberale. Astept de la presedintele Iohannis o precizare fara echivoc prin care sa ne spuna daca va respecta votul majoritar al romanilor la viitoarele alegeri. E un apel public si cred ca presedintele, care este garant al Constitutiei, nu poate sa ramana indiferent intr-o asemenea situatie. Trebuie sa ia atitudine. Am vazut o declaratie a presedintelui referitoare la necesitatea unui Guvern politic in viitor. E un pas important pe care presedintele il face si cred ca urmatorul pas absolut necesar e pentru cetateni, care vor sa stie ca nu se duc la vot degeaba. Ei sa voteze intr-un fel si reprezentarea lor sa fie luata in alta parte", a afirmat Tariceanu, marti, la Senat, potrivit Agerpres.

El a explicat ca "presedintele aici nu are chiar un rol de spectator, ci formalizeaza, prin numirea unui prim-ministru, decizia pe care romanii au luat-o la vot".