Klaus Iohannis a lansat miercuri un atac la "unii politicieni care au exercitat cele mai inalte functii in stat", fara a-i numi insa, acuzandu-i de "iresponsabilitate" pentru "ruperea consensului de politica externa".

Iohannis a spus in alocutiunea sustinuta in fata ambasadorilor romani ca "a rupe consensul de politica externa si a diminua importanta demersurilor noastre externe din motive de campanie interna e o dovada de iresponsabilitate, ce nu foloseste nimanui. Nici macar acestor politicieni".

Iohannis a facut apel "la echilibru si ratiune" in campania electorala ce urmeaza si a spus ca "politica externa si de securitate a Romaniei trebuie sa fie una de consens national. Ea trebuie separata de competitia electorala si privita doar prin prisma intereselor Romaniei ca stat si ale cetatenilor nostri".

Iohannis a fost criticat in ultima perioada pe teme de politica externa de Traian Basescu, Victor Ponta sau Calin Popescu Tariceanu.