Deputatul Mate Andras, liderul grupului UDMR din Camera Deputatilor, a anuntat, joi, intr-o conferinta de presa, ca se retrage din viata politica si ca nu va mai candida pentru un nou mandat de parlamentar, informeaza Agerpres. Mate Andras este condamnat definitiv la sase luni de inchisoare cu suspendare pentru conflict de interese, pentru ca si-a angajat sotia la biroul parlamentar.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Am implinit 20 de ani vechime in politica. Am inceput in 1996, am fost patru ani consilier local si sunt de 12 ani in Parlament. Am luat decizia sa imi schimb activitatea si sa nu mai candidez pentru un nou mandat de deputat. Ma retrag din politica, urmand sa ma dedic familiei si carierei de avocat. Raman lider al grupului UDMR din Camera Deputatilor pana la sfarsitul mandatului si raman si simplu membru al UDMR. Nu mai vreau nicio functie, nici in UDMR, nici in Parlament si nici altundeva", a declarat el.

El a mai spus ca propune ca pentru alegerile parlamentare, in judetul Cluj "candidatii UDMR sa fie alesi in urma unor pre alegeri la care sa participe toti maghiarii, nu sa fie desemnati candidati de catre o suta de oameni dintr-un for de conducere".

Mate Andras are 42 de ani si a fost ales prima data deputat in anul 2004. Este membru in comisia juridica.

Mate Andras Levente a fost condamnat definitiv la sase luni de inchisoare cu suspendare pe 10 februarie 2015, el fiind gasit vinovat de judecatorii instantei supreme ca si-a angajat sotia la biroul sau parlamentar, iar aceasta a obtinut astfel venituri de 5.508 lei. Dosarul a fost deschis dupa ce, in septembrie 2011, Agentia Nationala de Integritate a sesizat Parchetul instantei supreme sa cerceteze un posibil conflict de interese in cazul deputatului UDMR. Mate Andras Levente a propus angajarea si a avizat contractul individual de munca privind angajarea sotiei sale, Erzsebet Mate, in perioada 16 martie 2010 - 1 ianuarie 2011, in cadrul Biroului Parlamentar - Circumscriptia electorala nr. 13 Cluj, arata atunci ANI.