Presedintele PSD Liviu Dragnea s-a declarat dezamagit de faptul ca premierul Dacian Ciolos nu i-a inclus in procesul de remaniere si pe ministrii Raluca Pruna (Justitie) si Achim Irimescu (Agricultura), asa cum solicitase, si a declarat ca nu intelege de ce a fost schimbat ministrul Educatiei Adrian Curaj, referindu-se la faptul ca tema plagiatului "tinde sa devina o obsesie". El a spus ca Ciolos l-a sunat inainte sa faca anuntul privind remanierea pentru a il informa cu privire la aceasta decizie. Dragnea a comentat si decizia data de Curtea Constitutionala privind pierderea mandatelor primarilor condamnati cu suspendare, afirmand ca legea va fi pusa in acord cu decizia si ca acum "s-a clarificat" aceasta problema.

Liviu DragneaFoto: Agerpres

"Nu este un secret, dl prim-ministru Ciolos m-a sunat inainte sa anunte remanierea sa imi spuna despre aceasta intentie. Aceeasi intrebare am avut-o si eu - de ce s-a oprit numai aici. Mi-a spus ca s-ar putea ca acest proces sa nu se finalizeze aici, i-am spus ca nu ma intereseaza foarte mult, avand in vedere ca in continaure in agricultura este un domeniu unde sunt multe nemultumiri. Nu am niciun fel de speranta" a spus Dragnea la finalul sedintei Biroului Permanent National al PSD.

"Am pus o singura intrebare - de ce nu sunt si cei doi pe lista (Raluca Pruna si Achim Irimescu - n.r.). A spus ca se mai gandeste. Faptul ca m-a sunat inainte e un gest civilizat, dar nu m-a multumit.

Dragnea s-a referit la faptul ca nu stie de ce a fost remaniat ministrul Educatiei Adrian Curaj, intrebandu-se "unde a gresit Curaj".

Intrebat despre numirea lui Mircea Dumitru ca ministru al Educatiei, cel care a decis in Comisia de Etica asupra plagiatului lui Victor Ponta, Dragnea a raspuns: "Mi-a zis cineva aseara - repet, poate sa fie doar un zvon - ca motivul pentru care a fost schimbat dl Curaj si a fost pus noul ministru ar fi vechea pveste a plagiatului lui Victor Ponta. daca e asa, ar fi foarte rau si inseamna ca principala problema a tarii" este plagiatul lui Victor Ponta.

"Este important subiectul (plagiatul in general - n.r.), dar tinde sa devina o obsesie" a completat el. "Societatea va fi impartita, sunt multi oameni printre care si eu, care cred ca Victor nu a plagiat." a mai spus Dragnea.

Legat de guvern, Dragnea s-a aratat dezamagit ca cei din PSD au fost "spectatori" la evenimentul de marti de la Parlament, la lansarea proiectului de tara.

In ceea ce priveste o eventuala implicare in politica a lui Ciolos si a vicepremierului Costin Borc, dupa alegerile parlamentare, Dragnea a afirmat: "In opinia mea si dl Ciolos si dl Borc sunt in politica, actioneaza ca niste oameni politici. Este punctnul meu de vedere si al PSD, nu ne lasam pacaliti. Mie mi-a spus (Ciolos) la diverse intalniri ca nu intentioneaza sa candideze la alegeri, ceea ce pe noi ne intereseaza mai mult sau mai putin."

Despre decizia CCR: "Categoric (vom pune legea in acord cu decizia). Parlamentul a adoptat o lege intr-un sens, CCR a spus in final ca nu e constitutionala legea respectiva. S-a castigat cel putin un lucru: s-a clarificat aceasta problema.

Dragnea a spus ca din cate stie in PSD nu exista primari in aceasta situatie - condamnati definitiv cu suspendare.

Intrebat daca se va putea extinde legea si pentru parlamentari, Dragnea a raspuns: "daca modificam Constitutia."

Intrebat daca parlamentul nu ar trebui sa raspunda intr-un fel pentru ca au dat aceasta lege, dupa ce Curtea a afirmat in decizie ca prin aceasta lege a fost impus un "regim discriminatoriu": "Din fericire, parlamentul inca mai poate face legi fara ca parlamentarii sa fie bagati la puscarie pentru asa ceva. Au fost legi declarate neconstitutionale de-a lungul vremii si vor mai fi. Oarlamentarii nu sunt constitutionalisti, un parlamentar voteaza cum ii dicteaza constiinta, cum crede el."

Intrebat daca va mai primit oameni din UNPR in PSD, Dragnea a raspuns: "Noi avem porti deschise la PSD. La noi se poate intra si prin fata si prin spate."