Consiliul Judetean Valcea nu s-a putut intruni sambata din lipsa de cvorum, consilierii PNL lipsind de la sedinta convocata de prefectul Radu Renga, o noua sedinta fiind programata pentru saptamana urmatoare, Agerpres.

"Este o sfidare la adresa votului cetatenilor din judet si un act de iresponsabilitate. Prezenta la aceste sedinte este obligatorie, nu stim ce doresc liberalii, ar fi trebuit ca de luni acest for sa fie functional. Judetul nu se afla in situatia de merge fara a fi guvernat, sunt atatea probleme de rezolvat, pe agenda noastra, probleme in urma calamitatilor, investitii in mediul rural care au nevoie de cofinantari, licitatii pentru reabilitari de drumuri. Trebuie o anumita ordine si directii. Trebuie sa gandim proiecte clare pentru urmatorii 4 ani", a declarat liderul PSD, deputatul Constantin Radulescu.

Contactati de Agerpres, liberalii nu au dorit sa comenteze acest aspect.

Configuratia Consiliului Judetean Valcea rezultata in urma alegerilor din 5 iunie include 14 consilieri PSD, 13 - PNL, 3 - PER si 3 - ALDE. In urma negocierilor, PSD, PER si ALDE au pus bazele unei aliante. Social-democratii ar urma sa obtina presedintia CJ, iar ecologistii si liberal-democratii cate un post de vicepresedinte.