PSD Mures si UDMR Mures au stabilit luni, de comun acord, sa colaboreze pentru urmatorii 4 ani in Consiliul Judetean, potrivit unui comunicat de presa dat publicitatii de cele doua formatiuni politice si citat de Agerpres.

'Astfel, PSD Mures va sustine candidatul UDMR Mure pentru presedintia Consiliului Judetean, iar cei doi vicepresedinti vor fi alesi din cadrul consilierilor PSD. Cele doua formatiuni vor colabora pentru o dezvoltare reala a judetului Mures, vor lupta pentru atragere de fonduri guvernamentale si europene, iar presedintele si cei doi vicepresedinti vor avea in permanenta usile deschise pentru alesii locali si pentru toti cetatenii judetului', precizeaza comunicatul de presa semnat de liderii celor doua organizatii judetene, Vasile Gliga si Brassai Zsombor.

Documentul subliniaza ca scopul acestei colaborari este ca, pana in 2020, judetul Mures sa devina unul dintre cele mai dezvoltate judete din Romania si 'sa recupereze distanta pierduta prin stagnarea proiectelor de dezvoltare din ultimii 4 ani'.