In interviul acordat HotNews.ro-BBC, fostul ministru al Justitiei, Tudor Chiuariu declara ca propunerea senatorului PNL, Norica Nicolai pentru postul de ministru al Justitiei, ar fi o alegere buna argumentand ca are o experienta diversa: “ A fost si secretar de stat, a fost in executiv, a fost in parlament in Comisia juridica, a fost inainte de astea procuror, a fost avocat, deci are o experienta profesionala...”

De altfel, Chiuariu nu este singurul liberal care si-a anuntat sustinerea pentru Norica Nicolai. Pozitii similare au mai avut Bogdan Olteanu, Ludovic Orban, Crin Antonescu.

Senatoarea PNL, Norica Nicolai, are sanse mari sa ajunga ministru al Justitiei. Este sustinuta de mai toti vicepresedintii, Bogdan Olteanu, declarand ca o va propune luni in Biroul Politic al partidului.

Crin Antonescu a sustinut intr-un interviu acordat HotNews.ro. ca " este de departe cea mai buna alegere pe care o are PNL in acest moment". La fel crede si Puiu Hasotti: "e alegerea cea mai bună din cel puţin două motive: e un jurist foarte bun şi e om politic. Cred că ministrul trebuie să fie o persoană politică".

In schimb, premierul este mai mult decit reticent. Calin Popescu Tariceanu are motive pentru a fi rezervat. In primul rind, Nicolai face parte dintr-o asa zisa grupare dizidenta, care a cerut in repetate rinduri inlaturarea lui Chiuariu de la Justitie si a pledat pentru revocarea ministrului Adrian Cioroianu si chiar a lui Paul Pacuraru. In al doilea rind, premierul crede ca presedintele Traian Basescu ar putea ridica obiectii la aceasta nominalizare.

Pana acum au mai fost vehiculate pentru portofoliul justitiei numele lui Victor Alistar, presedintele Tranparency International, Cristian Pirvulescu, Gheorghe Mocuta, secretar de stat in Ministerul Justitie, procurorul care a deschis dosarul" Flota".

Norica Nicolai s-a aflat de multe ori in carti pentru acest post, pe care l-a dorit cu ardoare, dar de fiecare data a pierdut partida, ultima oara in favoarea lui Tudor Chiuariu.

Senatoarea liberala s-a facut remarcata in contextul scandalului "nepoata", atunci cind o ruda a sa, angajata a Senatului, a votat ilegal in plen, incidentul raminind insa fara urmari.