Implementarea Parteneriatului strategic, teme politice, modificari la Codul penal si la Codul de procedura penala in baza directivelor europene au fost cateva dintre subiectele aflate pe agenda discutiilor de vineri dintre presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, si ambasadorul SUA la Bucuresti, Hans Klemm, relateaza Agerpres.

"Am avut o discutie cu domnul ambasador al SUA in Romania cu privire la implementarea Parteneriatului strategic, am abordat chestiunile legate de palierul politic, cele legate de ce se intampla cu anumite modificari la Codul penal si la Codul de procedura penala cerute de directivele europene, dar si celelalte care pot sa creeze regrese in progresele Romaniei, ce facem in chestiunile legate de modificarile care pot lua din puterile Agentiei Nationale pentru Integritate, alte proiecte de legi care sunt importante. Multumiri foarte oneste din partea domnului ambasador cu privire la Ordonanta 109 cu guvernanta corporativa a institutiilor publice si companiilor publice, legile legate de achizitiile publice, care creeaza deja un avantaj pentru toate societatile care sunt in Romania, si stadiul transparentei si predictibilitatii in adoptarea proiectelor de legi care se afla pe agenda Camerei Deputatilor", a spus Zgonea, la Palatul Parlamentului, dupa intalnirea sa cu ambasadorul american.

El a adaugat ca Hans Klemm este la curent cu faptul ca nu mai face parte din PSD si ca este posibil sa nu mai ocupe functia de presedinte al Camerei Deputatilor si ca i-a spus ambasadorului SUA ca acum "este important pentru Romania ca pasii pe care i-a facut in lupta anticoruptie sa continue".

"Lupta anticoruptie nu a aparut de la partidele de dreapta in Europa, ci a aparut ca element de politica publica apartinand partidelor de stanga, care intotdeauna reprezinta pe cei mai putin avantajati de societate, pe cei care sunt in clasa de mijloc, dar si sub clasa de mijloc. Lupta anticoruptie genereaza o economie solida, genereaza mai multi bani la bugetul de stat si genereaza incredere si stabilitate intre raporturile dintre cetateni si politicieni. Pozitia mea a fost una de bun simt, nu la adresa domnului presedinte Dragnea, ci la adresa unor angajamente pe care noi le-am facut ca societate romaneasca credibila pentru partenerii nostri strategici, dar si pentru cetatenii carora le cerem votul o data la 4 ani. Daca in viata platesti pentru asta, iti asumi ca politician un astfel de gest, dar este important sa aratam ca aceasta clasa politica este una constienta de mesajul pe care cetatenii ni l-au dat in diferite manifestari din lunile trecute si care au cerut o reforma profunda a clasei politice", a incheiat Zgonea.