Deputatul PSD Madalin Voicu nu mai este membru al Partidei Romilor "Pro Europa", acesta dandu-si marti demisia din aceasta formatiune.

Intr-o declaratie scrisa transmisa presei, citata de Agerpres, Madalin Voicu invoca in primul rand situatia creata in ultima perioada in cadrul Partidei Romilor "Pro Europa", care nu este straina indepartarii sale din activitatile curente de peste un an ale Asociatiei, "indepartare ce a culminat" prin gestul formal de inlocuire a sa din calitatea de presedinte de onoare, la Congresul formatiunii din decembrie 2015.

"Avand in vedere ca aceste activitati sunt din ce in ce mai contrare spiritului in care am gandit afirmarea pe plan social si mai ales cultural a etniei pe care o reprezint, inteleg sa-mi dau demisia din calitatea de membru al acestei Asociatii, incetand orice activitati facute in cadrul acesteia", a precizat Voicu, care si-a reafirmat "intregul atasament" pentru cresterea spirituala si participarea sociala a etniei pe care o reprezinta.