Presedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a indemnat vineri, la Alexandria, pe candidatii social-democrati din Teleorman la alegerile locale, sa semneze un "contract social" cu cetatenii, sa respecte toate criteriile din codul de integritate si sa nu faca promisiuni electorale ce nu pot fi realizate, informeaza Agerpres.

Liviu Dragnea le-a mai spus candidatilor PSD din Teleorman sa nu uite principiile partidului si sa prezinte programul lor de dezvoltare a localitatilor pentru urmatorii ani.

"Nu candidati nici pentru voi, nici pentru partid. Candidati pentru oamenii pe care vreti sa-i reprezentati. (...) Ceea ce va caracterizeaza si pe voi si pe mine si marea masa a PSD-ului este dragostea de oameni. Ne intereseaza ce se intampla cu oamenii. (...)Vreau, de asemenea, sa nu uitati ca trebuie sa semnati in mod public contractul social cu cetatenii din comunitatea pe care ii reprezentati. Contract care contine doua componente importante: angajamentul de integritate si anume sa respectati toate criteriile din codul de integritate precum si programul de dezvoltare al localitatii respective", a declarat Dragnea.

Liderul PSD a adaugat ca programele candidatilor trebuie sa contina lucruri ce pot fi realizate.

"Va reamintesc al doilea principiu important pe care l-am avut tot timpul in vedere noi toti: sa nu mintim si sa nu puneti in programele dumneavoastra lucruri care nu sunteti siguri ca se pot realiza. Asta ne-a ajutat si v-a ajutat mereu ca in fiecare campanie sa mergem cu fruntea sus, sa nu ne arate lumea cu degetul, ca am fost mincinosi, ca am promis marea cu sarea si ca nu am facut nimic", a afirmat social-democratul.

Dragnea a mai mentionat ca pe listele de candidati trebuie sa fie un echilibru intre generatii.

"Avem generatiile de varsta mea sau mai in varsta ca mine, cu multa experienta si cu foarte multa expertiza. Mai sunt si generatiile care vin dupa noi. Trebuie sa fie tot timpul un echilibru intre aceste generatii. (...)Vreau ca lista de consilieri judeteni sa fie o lista echilibrata, o lista care sa contina oameni care au ceva de spus atat in consiliul judetean cat si in comunitatile pe care le reprezinta", a subliniat Dragnea.

Candidatii PSD pentru functiile de primari in municipiile si orasele din judetul Teleorman sunt: Victor Dragusin (municipiul Alexandria), Danut Cuclea (municipiul Turnu Magurele), Valerica Carciumaru (municipiul Rosiorii de Vede), Petre Pirvu (Zimnicea), Nicolae Badanoiu (Videle). Candidatii din Alexandria, Turnu Magurele, Zimnicea si Videle sunt in prezent primari, iar candidatul PSD din Rosiorii de Vede este director al Spitalului de Pneumoftiziologie din localitate.