Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, ca formatiunea pe care o conduce va participa la consultarile cu presedintele Klaus Iohannis pe tema legilor privind siguranta nationala, precizand ca 'nu putem sacrifica pe altarul securitatii tot ce inseamna drepturile fundamentale', informeaza Agerpres.

Kelemen HunorFoto: Agerpres

'Vom fi la consultari (...), vom discuta cu colegii nostri, fiindca eu in acest moment nu am o parere institutionala, nu am discutat aceste aspecte. Eu cred ca in orice situatie aceasta disputa securitate vs libertate nu trebuie sa ne duca in directia in care libertatea sau drepturile fundamentale vor fi sacrificate. Securitatea, siguranta este importanta pentru fiecare cetatean, pentru fiecare comunitate, pentru fiecare tara, mai ales cand exista amenintari de genul de care, din pacate, se loveste toata Europa si nu numai. Dar nu putem sacrifica pe altarul securitatii tot ce inseamna drepturile fundamentale si libertatile fundamentale. Trebuie gasita o solutie prin care se poate asigura securitatea fiecarui cetatean si securitatea comunitatii', a mentionat Kelemen Hunor, raspunzand intrebarilor jurnalistilor.

El a mai spus ca sustine interzicerea cumpararii cartelelor preplatite fara act de identitate.

'Cu cartelele preplatite (...), care se pot cumpara fara buletin, trebuie gasita o rezolvare, fiindca nici in Ungaria nici in celelalte state asa ceva nu se intampla. (...) Nu am discutat cu colegii, dar sustin interzicerea cumpararii acestor cartele fara act de identitate', a completat presedintele UDMR.

PSD va deschide marti, de la ora 10.00,seria consultarilor cu presedintele Klaus Iohannis pe tema legilor securitatii nationale, potrivit unui anunt al Administratiei Prezidentiale. Urmeaza PNL si UDMR, tot mai marti, iar miercuri merg la Cotroceni UNPR, ALDE si minoritatile.