Proiectul de lege a preventiei in sanatate a PNL a fost adoptata tacit de Camera Deputatilor, in forma initiala - care presupune sanctiuni pentru pacienti, intrucat a fost depasit termenul de dezbatere in plen.

Proiectul merge acum in Senat, care este camera decizionala. Comisia de santatate din Camera Deputatilor adoptase un raport de respingere, urmand ca amendamente sa fie aduse in cadrul dzbaterilor din Senat.

Amintim ca liberalii au propus o serie de amendamente la propria lege, cel mai important dintre acestea referindu-se la eliminarea sanctiunilor pentru pacientii care refuza masurile de preventie.

Intrucat legea a fost adoptata tacit, ea va ajunge in dezbaterile senatorilor in forma initiala, deci inclusiv cu sanctiuni.

Proiectul de lege, in forma initiala, prevede ca toti cetatenii romani, precum si rezidentii legali au dreptul de a beneficia de programele, masurile si actiunile de preventie, indiferent de calitatea lor de asigurat. Toti beneficiarii programelor care contribuie activ la mentinerea sanatatii lor pot beneficia de stimulente financiare din partea Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, stimulente ce vor fi transferate intr-un cont personal de economii.

Persoanele care doresc sa beneficieze de aceste stimulente financiare trebuie sa indeplineasca cumulativ doua conditii: sa prezinte o stare buna de sanatate sau, dupa caz, sa demonstreze ca respecta intocmai recomandarile medicului si sa demonstreze practicarea activa a unui sport, prin participarea la competitii sportive.

Orice cetatean are dreptul de a refuza participarea la programele de preventie, dar, in acest caz, spune proiectul de lege, poate suporta, partial sau in totalitate, costurile tratamentului.

Vezi aici ce modificari vor liberalii sa aduca controversatului proiect

Citeste si: