Premierul Dacian Ciolos este chemat in fata plenului Camerei Deputatilor pe 14 martie, in cadrul Orei prim-ministrului, pentru a da explicatii cu privire la schimbarea mai multor prefecti. Solicitarea a fost facuta de deputatii grupului ALDE, condus de Daniel Constantin.

Constantin a acuzat guvernul vineri, intr-un comunicat de presa, ca a numit prefecti care sunt de fapt "oameni ai PNL", afirmand ca Ciolos pune astfel Romania "in fata unei noi crize politice".

"Ora prim-ministrului" a fost programata initial sa se desfasoare pe 7 martie, dar, pentru ca premierul este plecat atunci la Bruxelles, dezbaterea va avea loc pe 14 martie, a explicat secretarul Camerei, Marcel Ciolacu.

Guvernul a decis in sedinta din 18 februarie incetarea mandatului si numirea in functie pentru 9 posturi de prefect, a anuntat joi purtatorul de cuvant al Guvernului Dan Suciu. Acesta a precizat ca aceste inlocuiri reprezinta doar o prima etapa a unui proces care va continua, probabil, saptamana viitoare.

"Aceste schimbari de prefecti sunt doar o prima etapa, va mai urma o etapa, probabil saptamana viitoare. Suntem in proces de evaluare a candidatilor pentru postul de prefect, pe baza CV-urilor si a competentelor pe care persoanele indreptatite le pot avea. Guvernul evalueaza performantele acestora, dar tine cont si de faptul daca au calificarea necesara, au condus unitati administrative sau au acest grad de inspector guvernamental", a spus purtatorul de cuvant la finalul sedintei de guvern, potrivit Agerpres.

Si liderul PSD Liviu Dragnea s-a declarat nemultumit de faptul ca Ciolos a numit prefecti care ar fi apropiati de PNL.

"Faptul ca au schimbat noua sau 11 prefecti nu asta este o problema. Problema apare ca au iesit la iveala cateva situatii in care prefectii numiti sunt ori fosti membri PNL, ori asumati public de catre PNL, ceea ce ii creeaza o problema premierului, la care trebuie sa raspunda rapid", a afirmat Dragnea luni.

Cat priveste initierea unei posibile motiuni de cenzura daca premierul nu raspunde la aceasta intrebare, liderul social-democrat a spus ca aceasta este "ultima arma" la care va recurge. "O motiune de cenzura inseamna posibila cadere a Guvernului si instabilitate, adica trebuie sa se intample ceva foarte serios", a adaugat Dragnea.