Comisia de Munca a decis sa amane din nou, pentru doua saptamani, dezbaterile privind trei proiecte legislative ce presupun modificarea indemnizatiei de crestere a copiilor, intrucat ministrul Muncii Ana Costea nu a mai venit la sedinta comisiei pentru a prezenta un punct de vedere. De asemenea, au fost amanate si discutiile privind legea salarizarii unice, desi ministrul trebuia sa participe la ora 14.00 pentru a prezenta principiile acestei legi, potrivit anuntului oficial facut de parlament.

Pe de alta parte, surse din ministerul muncii au precizat ca legea salarizarii unice nu este gata, iar miercuri este termenul final pentru discutiile in cadrul grupului de lucru constituit pe aceasta lege.

Presedintele comisiei, Adrian Solomon (PSD), a oferit o alta explicatie colegilor din comisie pentru aceasta amanare, si anume faptul ca PSD are la ora 15.00 o reuniune a Consiliului National, din care fac parte si parlamentarii, si nu ar fi fost timp suficient "intr-o ora" pentru discutii cu ministrul.

Deputatul Cristina Pocora (PNL), membru in Comisia de Munca, a afirmat ca ministrului ii este "frica de Parlament" din moment ce nu participa la sedinte atunci cand este invitata.

"Din pacate obsevam acest lucru la doamna ministru a Muncii, iata, de aproape o luna de zile blocheaza activitatea Comisiei de Munca, in sensul ca nu dezbatem anumite proiecte de lege pentru ca ministerul solicita amanarea lor pentru a-si face un punct de vedere. In ceea ce priveste legile pentru indemnizatia de crestere a copilului, sunt trei proiecte de lege, care sunt la comisia noatra in dezbatere si pe care le tot amanam, astazi pentru inca doua saptamani la solicitarea doamnei ministru. Lucrurile trebuie transate pentru ca tot vorbim despre faptul ca avem o problema cu natalitatea si ca trebuei sa avem politici pentru sustinerea familiei si a natalitatii, dar iata ca, atunci cand trebuie sa actionam, temporizam lucrurile, nu dezbatem legi. Aceste propuneri legislative vin sa aduca mici corectii in ceea ce privveste acordarea indemnizatiei pentru cresterea copilului si cred ca ar fi extrem de util ca ministerul sa isi elaboreze cat mai repede o strategie, un punct de vedere privind sustinerea natalitatii si a sustinerii familiei in Romania si sa vina sa ne-o prezinte," a spus ea jurnalistilor.

"De asemenea, este a doua oara cand este manata venirea doamnei ministru, in Comisia de Munca, pentru a ne prezenta legea salarizarii unitare in sistemul bugetar. Incep sa cred ca doamnei ministru poate ii este teama de Parlament sau poate ca lucrurile nu sunt foarte clare in minister privind lucruri atat de importante pentru cetateni, creseterea copilului, sustinerea familiei, cresterea natalitatii sau salarizarea in sistemul bugetar" a mai spus Pocora.

Unul dintre proiectele de lege, care a trecut de Senat in septembrie anul trecut, prevede ca cine opteaza pentru primul sau al doilea an ar putea primi minim 600 de lei sau maxim 3400 in primul, iar in al doilea an cel mult 1200, indiferent de optiune.

"Cine opta pentru primul an (de concediu maternal - n.r.) primea 600 lei minim sau 3400 lei maxim, iar cine opta pentru al doilea primea 600 sau 1200. Si s-a pus problema ca, de la inceput, cel care opta pentru doi ani primea numai 1200 de lei maxim si era o nedreptate, discriminare. Si am spus: cine opteaza pentru primul sau al doilea an trebuie sa primeasca la fel - 600 minim sau 3400 maxim in primul si maxim 1200 in al doilea an, indiferent de optiune", a declarat atunci senatorul PNL Mariana Campeau.

Campeanu a mai afirmat ca acest proiect de lege elimina o discriminare, insa, a precizat ca este o picatura intr-un pahar cu apa, pentru ca sunt foarte putine mamae care au dreptul la 3400 de lei si opteaza pentru doi ani, in general se intorc la cariera pentru ca inseamna ca au venituri mari.

"In situatia optarii pentru concediul pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, indemnizatia pentru cresterea copilului sa se stabileasca, pentru primul an, in cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate in ultimele 12 lni si nu poate fi mai mica de 1,2 ISR si nici mai mare de 6,8 ISR, respectiv nu poate fi mai mica de 1,2 ISR si nici mai mare de 2,4 ISR, pentru al doilea an", unde ISR - indicele social de referinta este 500 lei.