"Cata vreme politica mea este una singura si consecventa, cea a culturii nationale, iar a lor, a inculturii consecvente, sigur nu voi schimba scena poeziei cu cea a vorbelor goale. Cu clar-obscur, mascam uratul si stergem formele prea bruste. Facand sa taca zbarnairea adunaturilor de muste", este reactia lui Tudor Gheorghe, postata pe pagina sa de Facebook, la zvonurile ca PSD ar vrea sa ii propuna o candidatura la alegerile parlamentare.

Tudor GheorgheFoto: Alexandra Voicu / HotNews.ro

Presedintele PSD Diaspora, deputatul Catalin Radulescu, declarase saptamana trecuta ca ar exista discutii avansate cu Florin Piersic si Tudor Gheorghe pentru ca acestia sa candideze pe listele PSD la alegerile parlamentare.

Actorul Florin Piersic a reactionat spunand ca nu il intereseaza o cariera politica, iar politicienilor nici nu le spune "multumesc", pentru ca nu are motive.