Copresedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni, ca revenirea la alegerea primarilor in doua tururi nu este posibila prin asumarea raspunderii Guvernului in Parlament, avand in vedere in procedura parlamentara se afla o lege pe aceasta tema, solutia cea mai potrivita fiind o ordonanta de urgenta, transmite Mediafax.

"In momentul acesta optiunea pe care o vad plauzibila, rezonabila, rationala, este cea a ordonantei de urgenta pe care Guvernul poate sa o adopte pentru modificarea (legii electorale-n.r.). Asumarea raspunderii va marturisesc ca din punct de vedere constitutional cred ca nu este posibila", a declarat Gorghiu, intr-o conferinta de presa sustinuta la Botosani.

Ea a precizat ca CCR a stipulat, intr-o decizie anterioara, in contextul in care Guvernul a vrut sa isi asume raspunderea pe legea educatiei, ca un astfel de demers nu este constitutional pentru ca aceasta lege se afla deja in procedura parlamentara.

Copresedintele PNL a afirmat ca liberalii nu au, insa, "niciun fel de ezitare" sa discute la nivel parlamentar posibilitatea revenirii la alegeri locale in doua tururi, afirmand ca exista premisele unui dialog, in contextul in care liderul ALDE, Calin Popescu Tariceanu, a declarat ca sustine o astfel de modificare legislativa, UNPR a afirmat ca isi va contura o pozitie, iar UDRM a spus in trecut ca sustine revenirea la alegerile in doua tururi.

Premierul Dacian Ciolos a declarat duminica la Iasi ca va discuta cu partidele politice despre ideea unei ordonante de urgenta referitoare la desfasurarea alegerilor locale in doua tururi de scrutin, el aratand ca studiaza toate posibilitatile cu privire la implementarea acestei masuri, printre care ar fi inclusiv cea a asumarii raspunderii in Parlament. Si presedintele Iohannis a declarat la Iasi ca ideea alegerilor pentru functia de primar in doua tururi de scrutin este foarte buna.