Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a declarat luni ca pana la ora 12.00 nu a ajuns solicitarea DNA de incuviintare a urmaririi penale a lui Gabriel Oprea la biroul sau, dar ca se va consulta cu colegii din conducerea Senatului pentru a vedea daca se va face o sedinta saptamana aceasta, inainte de inceperea sesiunii parlamentare.

"Am sa fac o consultare cu colegii mei, membrii Biroului Permanent, sa vad daca au disponibilitatea de timp necesara pentru a convoca Biroul si a avea cvorumul de sedinta. Si, sigur, dupa aceea voi lua hotararea. Suntem in vacanta parlamentara. Dupa parerea mea, trebuie, in mod normal, tratat in timpul sesiunii parlamentare o asemenea solicitare. Dar, asa cum v-am spus, voi face si o consultare cu colegii" a declarat Tariceanu, intrebat daca va convoca BP si cand crede ca s-ar impune o astfel de sedinta.

Sesiunea parlamentara incepe saptamana viitoare. DNA a cerut luni incuviintarea urmaririi penale a fostului ministru de Interne Gabriel Oprea, sub acuzatia de abuz in serviciu. Oprea este acuzat ca ar fi folosit resursele umane si materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, in mod nelegal, insotirea deplasarilor efectuate de ministru cu echipaje ale politiei rutiere. Totodata, fostul ministru este acuzat ca ar fi incheiat un protocol in baza caruia procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie Tiberiu Nitu a beneficiat de insotirea deplasarilor efectuate cu echipaje ale politiei rutiere, primind astfel "un folos necuvenit".

Solicitarea DNA urmeaza sa ajunga la Senat din partea procurorului general. Aceasta intra in discutia Biroului Permanent, care o trimite pentru raport la Comisia Juridica "de indata". Aceasta, impreuna cu raportul Comisiei (care este consultativ dar obligatoriu procedural), intra apoi in dezbaterea si votul plenului Senatului.