Avocatul Poporului ar trebui sa fie ales de natiunea romana, a declarat, sambata, in cadrul unei conferinte sustinute la Iasi, copresedintele Partidului National Liberal Vasile Blaga, transmite Agerpres.

Vasile BlagaFoto: HotNews / DP

Blaga a spus ca Avocatul Poporului ar trebui ales prin vot direct, de catre electori.

"Eu cred ca Avocatul Poporului, e o parere personala pe care nu am discutat-o in partid, ar trebui ales de natiunea romana, pentru ca este o functie atat de importanta incat ar fi foarte bine daca nu ar mai fi desemnata pe criterii politice. Avocatul Poporului este singura institutie din tara asta care poate opri imediat o Ordonanta de Urgenta a Guvernului, indiferent de ce coloratura politica este, daca i se pare ca se incalca Constitutia sau democratia in tara", a declarat Vasile Blaga, copresedinte PNL.

Liberalul a afirmat ca acest punct de vedere personal urmeaza sa fie discutat in partid.

"Nu am vazut ca in cazuri flagrante domnul Ciorbea sa atace o ordonanta de Guvern. Si va spun de Ordonanta 55. Ce are Ordonanta 55 cu democratia? Ce are Ordonanta, care incalca flagrant votul alegatorilor, s-au ales pesedistii cu peste 500 de primari, din care 496 numai de la PNL, pe care i-a platit regeste (...) Asta inseamna democratie? Nu ne intereseaza doar Avocatul Poporului, ci institutia in ansamblul sau", a spus Blaga.

Copresedintele PNL a subliniat ca "Avocatul Poporului ar trebui sa fie avocatul poporului in fata oricarui guvern si a oricarei institutii, pentru ca este reprezentantul, pana la urma, al cetateanului".

Cei doi copresedinti ai PNL se afla la Iasi pentru a lua parte la mai multe evenimente organizate de filiala ieseana a formatiunii politice, precum si la manifestarile organizate de autoritatile locale pentru a marca 157 de ani de la infaptuirea Unirii Moldovei cu Tara Romaneasca.