Presedintele PSD Liviu Dragnea, aflat intr-o vizita in Israel, a declarat, printr-un comunicat de presa, ca nu exista niciun argument legal care sa justifice modificarea legii electorale prin ordonanta de urgenta pentru alegerea primarilor in doua tururi, asa cum a solicitat PNL guvernului Ciolos.

Liviu DragneaFoto: Agerpres

Pozitia lui Dragnea, transmisa presei:

"Partidul Social Democrat se opune cu fermitate modificarii legilor electorale - legi organice, prin ordonanta de urgenta, cu doar 4 luni inaintea alegerilor, punct de vedere care i-a fost transmis premierului Dacian Ciolos. In ciuda presiunilor din partea PNL, Guvernul are datoria sa ramana consecvent mandatului pe care l-a primit din partea Parlamentului si sa se abtina de la initiative care nu sunt cuprinse in programul de guvernare.

Legislatia electorala se poate modifica doar printr-o lege si nu printr-o ordonanta de urgenta, cu atat mai putin de catre un guvern tehnocrat, aceasta fiind o tema eminamente politica. In plus, din punct de vedere procedural nu exita niciun argument care sa justifice urgenta unui atfel de demers, la doar cateva luni dupa adoptarea legii electorale, cu o larga majoritate, in baza unui proiect elaborat de o comisie speciala a Parlamentului.

De altfel, Partidul National Liberal a fost reprezentat in Comisia de cod electoral, detinand chiar presedintia comisiei, prin intermediul deputatului Mihai Voicu. Proiectul de lege propus de Comisie a fost votat inclusiv de reprezentatii PNL, promulgat de presedinte si nimeni nu l-a atacat la Curtea Constitutionala. O astfel de abordare, potrivit careia o lege de o asemenea importanta poate fi modificata in functie de interesele de moment ale unui partid, pune practic intre paranteze ideea de democratie.

Total inoportuna consideram ca este, in acest context, declaratia Presedintelui Augustin Zegrean, care poate fi interpretata drept o viza de constitutionalitate acordata in avans unui astfel de demers. Dincolo de faptul ca unui judecator nu ii este permis, in general, sa se pronunte asupra unor cauze aflate pe rol sau care ar putea sa ajunga pe rol, in cazul acesta particular interventia dlui Zegrean vadeste si partizanat politic, ceea ce este la fel de reprobabil. Datoria domniei sale este sa se pronunte, in plenul Curtii, pe probleme de constitutionalitate si in niciun caz asupra oportunitatii politice sau a caracterului democratic al unor initiative legislative.

Decizia Curtii Constitutionale nr. 51/2012 preia cat se poate de explicit recomandarea Comisiei de la Venetia care, in 'Codul bunelor practici in materie electorala' prevede ca ar fi necesar a se evita, nu atat modificarea sistemelor de scrutin - ele pot fi intotdeauna imbunatatite - ci modificarea lor frecventa sau cu putin timp (cel putin un an) inainte de alegeri. De altfel, inclusiv co-presedinta PNL Alina Gorghiu facea anul trecut presiuni pentru ca legea electorala sa fie adoptata in timp util, ca sa nu intram 'in acel an dinaintea alegerilor parlamentare in care nu ai voie sa mai modifici legislatia electorala'."

Amintim ca Alina Gorghiu a transmis public o solicitare guvernului Dacian Ciolos pentru a emite o Ordonanta de Urgenta de modificare a legii alegerilor locale, prin care primarii sa fie alesi in doua tururi de scrutin. Premierul a declarat insa ca o astfel de OUG nu ar fi democratica.