Vicepresedintele liberal Raluca Turcan sustine ca o crestere a bugetului educatiei cu 10%, fata de anul precedent, "este o dovada a bunelor intentii ale ministrului Curaj". Cu toate acestea, majorarea nu este suficienta pentru a fi realizate si cresterile de burse, si majorarea finantarii de baza, si cresterile salariale pentru personalul didactic si auxiliar cu 26%, avertizeaza Turcan, intr-un comunicat remis HotNews.ro.

Raluca TurcanFoto: Agerpres
  • Anca Dragu, ministrul Finantelor, a anuntat joi ca bugetul pe 2016 va cuprinde o crestere a cheltuielilor cu educatia cu 9,6% fata de 2015 si o crestere cu 23% pentru cercetare, zona finantata in prezent cu 0,24% din PIB.

Deputatul liberal Raluca Turcan a declarat, insa, ca "pentru a respecta angajamentele si a raspunde nevoilor reale din educatie, atunci procentul corect alocat pentru educatie ar fi de minim 5%". "PNL trebuie sa voteze bugetul pentru 2016 daca educatia este cu adevarat o prioritate nationala", a afirmat vicepresedintele PNL.

Turcan a anuntat ca lanseaza "o provocare pentru intreg Guvernul Ciolos: sa garanteze accesul gratuit si egal la invatatura pentru toti cetatenii Romaniei".

"Cresterea economica de lunga durata, fara investitii in educatie, nu se poate obtine. Pentru o educatie de calitate avem nevoie de asigurarea nevoilor de baza: scoli functionale (cu autorizatie de constructie si personal calificat), decontarea transportului pentru profesorii si elevii navetisti, asigurarea unei mese la scoala, asigurarea dotarilor bibliotecilor si laboratoarelor scolare, alocarea drepturilor salariale restante pentru profesori si asigurarea programului 'Scoala dupa Scoala' pentru toti elevii, indiferent de stare materiala a parintilor", a avertizat aceasta.

Potrivit deputatului PNL, "daca in bugetul pe 2016, cresterea sumei alocate va fi cu 10% mai mare fata de anul 2015, riscam ca angajamente asumate, cum sunt cresterea burselor, majorarea finantarii de baza, cresterile salariale pentru personalul didactic si auxiliar cu 26% sa nu poata fi onorate. Pentru a respecta angajamentele si a raspunde nevoilor reale din educatie, atunci procentul corect alocat pentru educatie ar fi de minim 5%".

Turcan precizeaza ca, in prezent, "din finantarea de baza 85% sunt cheltuieli cu salarii, doar 15% sunt bani pentru cheltuieli materiale. Ori, cresterea calitatii educatiei nu se face doar prin cresterea salariilor, ci prin investitia directa in elev, prin cresterea procentului alocat pentru materiale, bunuri si logistica".

Vicepresedintele liberal anunta ca, pentru anul legislativ 2016, PNL va sustine urmatoarele proiecte legislative pentru care Guvernul trebuie sa prevada fonduri bugetare de la inceputul noului an scolar:

  • proiectul privind sporul de doctorat pentru cei care si-au obtinut titlul dupa 1 ianuarie 2011;
  • proiectul privind decontul transportului profesorilor navetisti;
  • proiectul privind renuntarea la plafonarea decontului transportului elevilor;
  • proiectul privind bursa investitorului, care prevede facilitati fiscale pentru investitorii care acorda burse de studiu;
  • proiectul masa la scoala, un proiect de diversificare a programului Cornul si Laptele;
  • proiectul after school generalizat, de acordare a tichetelor educationale de 200 de lei pentru copiii de pana in clasa a IV-a.

"Parlamentarii PNL vor participa la dezbaterea bugetului si vor solicita acoperirea bugetara pentru proiectele care sunt in Parlament si vor intra in vigoare din urmatorul an scolar", a anuntat Raluca Turcan.