Conducerea Camerei Deputatilor a aprobat luni solicitarea grupului parlamentar PNL ca lunea viitoare, in cadrul "Orei Guvernului", premierul Victor Ponta sa prezinte responsabilitatea Executivului in ceea ce priveste respectarea Codului rutier si utilizarea Politiei Rutiere la insotirea demnitarilor, transmite Agerpres.

Liberalii au renuntat astfel la tema initiala, votul prin corespondenta.

"Motivarea din scrisoare apare pe considerentul ca votul prin corespondenta urmeaza a fi discutat in aceasta saptamana si atunci in saptamana urmatoare s-a propus cealalta tema, la care este invitat prim-ministrul, care era legata de responsabilitatea Guvernului privind respectarea legislatiei referitoare la regulamentul pentru aplicarea Codului rutier, respectiv utilizarea echipajelor Politiei Rutiere care se ocupa de insotirea demnitarilor", a aratat secretarul Camerei Deputatilor, Niculae Mircovici.

El a precizat ca au existat discutii in Biroul permanent al Camerei daca aceasta este o tema minora sau majora.

"Opozitia a apreciat ca Puterea nu are dreptul sa faca astfel de calcule, daca este o tema minora sau majora. Dansii au dreptul sa propuna si trebuie sa propuna. De partea cealalta a aparut ideea ca, daca aceasta tema se discuta, inseamna ca premierul trebuie sa raspunda de echipajele rutiere, si atunci premierul este si seful presedintelui Romaniei, si seful presedintilor celor doua Camere", a spus Mircovici.

Ludovic Orban: Asteptam ca Ponta sa ne spuna de ce a tolerat abuzurile comise de ministri prin utilizarea coloanei oficiale

Vicepresedintele Camerei Deputatilor Ludovic Orban a afirmat luni ca asteapta ca premierul Victor Ponta sa explice "abuzurile comise" de ministrii Cabinetului sau in cazul utilizarii coloanei oficiale.

"Deplasarea ministrilor din Cabinetul Ponta a cam devenit o regula. Ei utilizeaza coloana aproape in mod firesc. Asteptam sa ne spuna dl Ponta foarte clar de ce a tolerat aceste abuzuri comise de ministri din subordinea domniei sale", a afirmat Orban, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

El a dat ca exemplu faptul ca, la sarbatorirea Sfantului Nifon de la Targoviste, vicepremierul Gabriel Oprea a venit insotit de echipaje de politie.

"O asemenea mobilizare de forte politienesti nu am vazut niciodata, poate decat la venirea presedintelui Ceausescu sau la venirea presedintelui SUA. La fiecare intersectie intre drumul national si drumurile judetene sau comunale erau echipaje de politie care aveau rolul sa impiedice intrarea in drumul national a proprietarilor de autoturisme care veneau pe drumurile comunale sau judetene si intentionau sa vina pe drumul national. Sa mobilizezi la zeci de intersectii echipaje de politie pentru deplasarea ministrului de Interne, care nici macar nu era insotit de un omolog al sau, (...) reprezinta un grav abuz fata de legislatia in vigoare savarsit tocmai de cel care trebuie sa asigure respectarea legislatiei in vigoare pentru ca politia si politia de circulatie se afla in subordinea ministrului de Interne", a aratat el.

Orban a precizat ca, in Biroul permanent al Camerei Deputatilor, Puterea s-a opus initial solicitarii PNL referitoare la prezenta premierului Victor Ponta in plen pentru a explica responsabilitatea Guvernului privind respectarea legislatiei referitoare la regulamentul pentru aplicarea Codului rutier, respectiv utilizarea echipajelor Politiei Rutiere care se ocupa de insotirea demnitarilor.

"Ce m-a deranjat cel mai mult a fost o afirmatie a unor reprezentanti ai PSD ca tema nu este suficient de importanta pentru premierul Romaniei, ca este o tema minora care nu vizeaza o tema care sa fie foarte importanta. Utilizarea fortelor de politie, a SPP de catre ministri este ca un fir rosu care strabate guvernarea Ponta. Cetatenii sunt interesati sa afle de ce se abuzeaza de catre demnitari de acest drept de insotire cu coloana oficiala", a spus el.