Biroul permanent al Senatului a respins marti o solicitare depusa de sotia lui Corneliu Vadim Tudor ca trupul neinsufletit al fondatorului PRM sa fie depus la Senat, anunta Agerpres. Doina Vadim Tudor inaintase conducerii Senatului o solicitare prin care cerea permisiunea ca trupul neinsufletit al sotului ei sa fie depus in incinta Senatului "in virtutea functiilor pe care acesta le-a detinut de-a lungul timpului in forul legislativ". Sicriul cu trupul neinsufletit al lui Corneliu Vadim Tudor a fost depus marti la Biserica Sfantul Gheorghe Nou din Capitala, in prezenta familiei si a apropiatilor.

Corneliu Vadim TudorFoto: AGERPRES

"Domnule Presedinte al Senatului Romaniei, Subsemnata Vadim Tudor Doina, sotia defunctului Corneliu Vadim Tudor, Presedinte al Partidului Romania Mare, fost Senator al Romaniei din 1992-2008, fost Vice-presedinte al Senatului Romaniei, cu respect va rugam aprobarea depunerii trupului neinsufletit al sotului meu, pentru a i se aduce un ultim omagiu de catre colegi si de catre cei care l-au cunoscut", a scris sotia lui Corneliu Vadim Tudor in solicitarea adresata conducerii Senatului, potrivit Stiripesurse.ro.

Corneliu Vadim Tudor a murit luni seara la Centrul Clinic de Urgenta de Boli Cardiovasculare al Armatei, dupa ce in cursul zilei a fost adus la unitatea medicala pentru probleme cardiace.

Fondatorul PRM a avut patru mandate de senator si a fost vicepresedinte si secretar al Senatului.