Conducerea PSD Olt, intrunita de urgenta joi seara, a decis excluderea lui Daniel Predoiu, in urma postarilor xenofob-rasiste si antisemite facute online, informeaza un comunicat de presa citat de Agerpres.

Decizia de excluderea a lui Predoiu din PSD a fost luata dupa ce acesta a postat pe o retea de socializare mesaje cu caracter xenofob - rasiste si antisemite, se precizeaza in comunicatul PSD Olt.

"Forurile de conducere judetene ale Partidului Social Democrat Olt s-au intrunit de urgenta (...) si au hotarat, cu unanimitate de voturi, excluderea din randurile Partidului Social Democrat Olt a domnului Daniel Predoiu. Aceasta decizie a fost adoptata la solicitarea organizatiei PSD Caracal, cea care a propus excluderea acestuia. Hotararea a fost luata in urma postarilor xenofob - rasiste si antisemite facute de catre acesta pe o retea de socializare online. Organizatia PSD Olt se dezice si condamna in totalitate astfel de actiuni si solicita chiar organelor abilitate sa ia masurile ce se impun daca, in urma verificarilor, se constata ca legea a fost incalcata", se mai arata in comunicatul citat.

Presedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a anuntat joi ca Daniel Predoiu, membru al Organizatiei Olt, va fi exclus din partid, dupa ce a postat pe o retea de socializare mesaje antisemite si xenofobe declarandu-se un admirator al lui Adolf Hitler.

Totodata, Dragnea a avertizat ca in cazul in care organizatia de la Olt nu il va exclude pe Predoiu, acest lucru va fi facut de structurile centrale.