Premierul Victor Ponta a sustinut luni ca nu este "deranjat" de amanarea dezbaterii de catre Parlament a Codului Fiscal, anuntata de Liviu Dragnea, si a precizat ca ar fi "cel mai fericit" daca s-ar adopta proiectul cu un TVA de 20%.

Victor Ponta (foto arhiva)Foto: Agerpres

Ponta a fost intrebat, la iesirea din sediul PSD, cum comenteaza anuntul facut de Liviu Dragnea, care a declarat luni dimineata ca cererea de reexaminare a Codului Fiscal se va face in sesiunea de toamna a Parlamentului, pentru a permite noi discutii intre liderii partidelor parlamentare, respectiv coalitia de guvernare si opozitia.

"Nu ma intrebati pe mine chestia asta. Eu mi-am facut treaba, am pus pe masa Parlamentului un Cod foarte bun si sunt convins ca va fi votat", a spus primul ministru. Chestionat de ziaristi daca este deranjat de aceasta amanare, Ponta a replicat: "Nu, nu, de ce sa ma deranjeze, Doamne fereste!".

"Daca se ajunge la adoptarea Codului Fiscal cu 20% TVA sunt cel mai fericit. Daca se poate unanimitate, cum a fost data trecuta", a continuat el, precizand ca prevederile noului Cod nu se aplica doar pentru un mandat electoral.

In ceea ce priveste noile discutii dintre liderii partidelor parlamentare, care ar putea avea loc joia aceasta, Victor Ponta a spus ca acestia se pot vedea si "de zece ori", "important e sa avem sprijin pentru Codul Fiscal".

El a mentionat insa ca nu va fi prezent la discutii, deoarece joi se va afla la Chisinau, unde se va intalni cu premierul Republicii Moldova.

"Peste o luna nu o sa mai tina nimeni minte scandalul, dar o sa avem un Cod Fiscal foarte bun", a adaugat el.

Citeste si: