Prim-vicepresedintele PNL Catalin Predoiu sustine ca economia a incetinit si ca acest semnal trebuie discutat la consultarile cu privire la Codul Fiscal. Potrivit lui Predoiu, cresterea PIB bruta anuala in trimestrul II 2015 fata de trimestrul II 2014 a fost de numai 3,2% (3,7% ajustata sezonier) comparativ cu 4,3% (3,8% ajustata sezonier), cat a fost in trimestrul I 2015 raportat la trimestrul I 2014.

Catalin PredoiuFoto: Agerpres

"Contrar retoricii optimiste a premierului Ponta, economia a incetinit. E un semnal care trebuie considerat in discutiile privind reexaminarea Codului Fiscal. Economia a dat primele semnale de slabiciune in trimestrul II, in conditiile in care Guvernul a luat masuri de relaxare fiscala anul trecut, prin reducerea cotei CAS la angajator cu 5 puncte procentuale, precum si anul acesta, prin instituirea unei cote reduse de TVA la produsele alimentare de baza", afirma Predoiu, conform Agerpres.

Potrivit lui Predoiu, cresterea PIB bruta anuala in trimestrul II 2015 fata de trimestrul II 2014 a fost de numai 3,2% (3,7% ajustata sezonier) comparativ cu 4,3% (3,8% ajustata sezonier), cat a fost in trimestrul I 2015 raportat la trimestrul I 2014.

"In aceste conditii, Guvernul a supraestimat cresterea PIB din 2015 ca fiind de 3,3%, actualul trend ducandu-ne evident catre o crestere mai mica de 3%. Incetinirea cresterii economice se vede si din cresterea sub prognoze a anumitor ramuri, care au crescut in trimestrul II astfel: industria a crescut doar cu 1,5%, iar constructiile doar cu 8,6% comparativ cu cresterile de start din trimestrul I care au fost mult mai mari, respectiv 3,3% pentru productia industriala si 13% pentru constructii. Nu stim inca, inainte de a vedea si rezultatele trimestrului III, daca putem vorbi de un trend, dar este in mod cert un semnal de alarma pe care Guvernul il ignora, cel putin in pozitiile publice, trambitand in mod iresponsabil si populist un esec ca fiind un succes. De fapt rezultatele in scadere ale economiei credem ca se resimt de fiecare cetatean, care simte pe pielea lui cat de bine merge economia", explica liberalul.

El mentioneaza ca "un prim motiv de ingrijorare fata de incetinirea cresterii economice vine din lipsa investitiilor publice, chiar si in conditiile in care supra acciza pe combustibil, instituita de Guvern, nu a fost directionata catre investitii in autostrazi, asa cum s-a clamat in mod populist la momentul instituirii ei".

"Alte doua motive ingrijorare sunt performantele sub asteptari ale industriei (2,4%, fata de 4,4% prognozat), a constructiilor si a exporturilor. Daca la acestea adaugam si agricultura, prognozata a contribui cu 2,9% din PIB, dar grav afectata de seceta din acest an, cu efecte distructive asupra productiei vegetale, care va duce la o scadere a productiei totale din agricultura (sector vegetal+animal) cu peste 20% in anul 2015, vedem ca situatia este ingrijoratoare. Nu vreau, desigur, sa aruncam vina pe guvern pentru seceta, ci doar sa aratam tuturor ca nu poti umfla asteptarile economice fara sa iei in calcul ajustarile sezoniere, agricultura fiind prin definitie sezoniera, deci dependenta de vreme. E adevarat ca Guvernul ar fi putut finanta un program de irigare a terenurilor agricole, dar probabil ca a preferat sa se bazeze pe bunul Dumnezeu", subliniaza Predoiu.

Liberalul precizeaza ca reducerile de fiscalitate ce se negociaza intre partidele parlamentare trebuie bazate pe estimari realiste, altfel economia va fi aruncata in haos.

El conchide ca dupa ajustarea sezoniera, cresterea economica anuntata acum pentru trimestrul II 2015 comparativ cu trimestrul I 2015 este de doar 0,1%, desi o economie emergenta ca Romania are un potential mult mai mare si ca acest lucru rezulta si din datele publicate joi de Eurostat, tara noastra situandu-se nu doar sub media europeana de 0,4%, ci si sub Bulgaria (0,4%), Ungaria (0,5%), Lituania (0,6%), Letonia (1,2%), Estonia (0,8%), Cehia (0,9%), Slovacia (0,8%), Polonia (0,9%) si Grecia (0,8%).