Liderii UDMR se declara multumiti de procentele obtinute la euroalegeri, desi ar avea motive puternice sa fie ingrijorati. Comunitatea maghiara s-a dovedit acelasi soldat disciplinat si s-a mobilizat la vot, cu diferenta majora ca acum, fata de alte alegeri, nu a mai pus stamplia intr-un singur loc: si-a impartit votul intre UDMR (5, 52%) si episcopul Laszlo Tokes (3, 44%). Or, si la alegerile generale din 2008, maghiarii ar putea alege intre UDMR si PCM, partidul lui Tokes fiind inscris deja la tribunal. Doar ca atunci, o prezenta sporita la vot a romanilor ar transforma aparenta victorie de acum intr-un esec sigur.

Acesta este primul semnal nou si important dat la alegerile europene din 25 noiembrie: daca maghiarii au de unde alege, UDMR pierde monopolul politic. Rezultatele arata ca maghiarii de rand s-au cam saturat de domnia partidului unic. Cu alte cuvinte, rezultatele prezentate acum de liderii Uniunii ca o victorie pot fi citite la fel de bine ca semne ale unei posibile infrangeri.

Marko Bela vede jumatatea plina

Dar Marko Bela a preferat sa vada jumatatea plina a paharului: “rezultatul reprezinta o noua dovada graitoare a sustinerii stabile de care beneficiaza UDMR”. Pe de alta parte, alti lideri maghiari admit public ca, daca la euroalegeri ar fi votat mai multi romani, procentele obtinute de UDMR si de Laszlo Tokes ar fi scazut proportional.

Spre exemplu, daca la euroalegeri s-ar fi inregistrat o prezenta de 60% si nu de 29%, adica dubla, atunci si procentele obtinute de UDMR si Laszlo Tokes s-ar fi injumatatit. Intr-o astfel de situatie, UDMR ar fi obtinut putin peste 2% iar Laszlo Tokes putin peste 1, 5%. Cu astfel de scor, si moderatii si radicalii ar fi ratat accesul in Parlamentul European pentru ca n-ar fi depasit pragul electoral (2, 8% pentru independenti, 5% pentru partide).

Altfel spus, UDMR a avut noroc cu lipsa de apetenta a romanilor pentru euroalegeri, suprapusa in mod fericit peste o mai buna mobilizare a electoratului maghiar decat a celui romanesc. Si mai simplu spus, “buna performanta” invocata de liderii UDMR pare strict conjuncturala si nu reflecta o realitate politica incontestabila.

Dar rezultatele pot fi citite mai usor daca analizam cifrele obtinute de UDMR la Cluj. Experienta alegerilor anterioare a aratat ca, la Cluj, se prezinta la vot cam 50.000 de maghiari. Cei mai multi votau pana acum UDMR, deoarece nu aveau de ales. Liderul filialei Cluj, Laszlo Attila, sustine ca existau si in trecut cateva mii de voturi care se orientau din start catre partidele romanesti: PD, PSD sau PNL. Procentul lor era insa nesemnificativ.

La alegerile din 25 noiembrie insa, mai bine de o treime din voturile maghiarilor din Cluj au fost date lui Laszlo Tokes. Peste 10.000 de maghiari au votat cu episcopul reformat. Uniunea a contabilizat putin peste 23.000 de voturi. Anul viitor, la toamna, scenariul are sanse sa se repete daca justitia va accepta inscrierea unui nou partid maghiar care ar crea o alternativa la UDMR.

Alternativa PCM

Cu cateva zile inainte de euroalegeri, pe 20 noiembrie, Partidul Civic Maghiar, sustinut de organizatiile civice radicale si de episcopul Laszlo Tokes, si-a depus actele de inscriere la Tribunal. In mod normal, partidul are sanse de inscriere, desi acum trei ani o alta instanta a respins tentativa Uniunii Civice Maghiare de a participa la alegeri ca partid politic. Atunci, s-a vorbit de sprijinul discret pe care PSD l-a fi acordat UDMR.

Daca toamna viitoare se vor prezenta la alegeri UDMR-ul lui Marko Bela si PCM-ul lui Laszlo Tokes, riscul ratarii Parlamentului de la Bucuresti va fi mai mare decat acum, cand cele doua tabere politice au fost salvate pur intamplator de absenteismul romanilor. Alegerile interne trezesc de regula mai mult interes decat scrutinul european, prin urmare nici UDMR si nici Laszlo Tokes nu se pot baza 100 % pe o noua concjunctura favorabila. O perspectiva pe care ambele tabere par sa o fi realizat, de vreme ce episcopul Laszlo Tokes, altminteri dusmanul declarat al Uniunii pe care a numit-o in timpul campaniei “ultimul bastion comunist”, i-a invitat pe liderii UDMR sa poarte negocieri in cursul acestei saptamani cu privire la viitorul comun al maghiarilor din Romania.