"Vesti bune de la Bruxelles de la Parlamentul European!”, scrie pe pagina sa de Facebook premierul Victor Ponta care se refera la faptul ca in Comisia LIBE a Parlamentului European s-a respins cererea unor “sicofanti” de a se discuta plen situatia Romaniei alaturi de cea a Ungariei.

"Pe langa traditionalii dusmani si detractori ai Romaniei - (Monica Macovei, Cristi Preda si inca 2-3 europarlamentari PPE) exista insa si multi prieteni onesti ai tarii noastre! Acestia au respins azi in Comisia LIBE solicitarea sicofantilor mentionati mai sus de a se discuta in plen situatia Romaniei la fel ca a Ungariei!”, scrie premierul, aflat in Turcia unde se recupereaza dupa operatia la genunchi.

"Multumesc tuturor europarlamentarilor romani si colegilor nostri din Grupul Social Democrat, ALDE si Verzi pentru corectitudine si sprijin!”, se incheie mesajul lui Victor Ponta de pe Facebook.

Europarlamentarul Monika Hohlmeier (PPE) a propus pe 10 iunie ca dezbaterile privind statul de drept sa nu se mai concentreze doar in jurul Ungariei, dand ca exemplu problemele din Romania sau Slovacia, informeaza un comunicat al grupului PPE din Parlamentul European.