Copresedintele ALDE Calin Popescu-Tariceanu considera ca o sedinta a coalitiei nu i se pare "cea mai potrivita" in conditiile in care subiectul zilei este legat de numirea sefului SIE, informeaza Agerpres.

Calin Popescu TariceanuFoto: Agerpres

"E bine ca sedintele politice sa nu le tinem la sediul Guvernului, pentru ca Guvernul este puterea executiva si noi, discutiile politice, le putem face oriunde in alt spatiu, la Parlament, la sediile partidelor, dar este de evitat sa facem astfel de discutii la Guvern. Cand astazi subiectul principal este votul pentru numirea sefului SIE, o sedinta a coalitiei nu mi se pare cea mai potrivita. Mai degraba, cred ca trebuie sa ne intalnim noi cu PSD, ceea ce am si discutat si convenit, sa stabilim din punct de vedere tactic cum vom proceda in continuare", a afirmat Tariceanu, luni, la Senat.

El a precizat ca reuniunea ALDE-PSD nu a fost stabilita in ce moment al zilei de luni va avea loc si ca cele doua partide nu au discutat inca daca parlamentarii PSD si ALDE vor participa la sedinta comuna a Parlamentului in care va fi votat seful SIE.

De asemenea, Calin Popescu-Tariceanu a spus ca nu este de acord cu opinia Rovanei Plumb potrivit careia "coalitia functioneaza in parametri normali".

"Nu. Coalitia presupune decizii comune, mai ales ca suntem aici, in Parlament, prin votul cetatenilor, dat in 2012. Nu ne putem ascunde dupa deget. Dupa parerea mea, e o decizie care nu tine cont de interesele cetatenilor, ale alegatorilor si ne pune in situatia pe care o stiti", a spus copresedintele ALDE.

De asemenea, Tariceanu nu impartaseste parerea premierului ca decizia UNPR tine de aparare nationala, si nu de guvernare.

"Nu. Numirea unei persoane, nu. Functionarea unei institutii, da. Trebuie sa disociem lucrurile. Noi aici nu discutam despre institutii, ci despre persoana care urma sa conduca destinele institutiei sau poate, in fine, "destinele" este poate un cuvant prea pretentios, dar intotdeauna persoanele trebuie alese cu grija, mai ales in astfel de functii", a adaugat Tariceanu.

Presedintele Senatului a mai spus ca, din punctul sau de vedere, coalitie "se numeste atata vreme, cat un grup de parteneri, ca sunt partide, sau persoane, functioneaza cu o anumita coeziune, iar cand nu exista coeziune in decizie, atunci toate deciziile incep sa nu mai semene ca o decizie bazata pe interesul comun, ci mai degraba pe interese individuale"