Provenit dintr-o familie buna, Vlad Moisescu (48) este medic de profesie dar a studiat si dreptul. Tatal sau, Sorin Moisescu, a fost procurorul general al Romaniei (1997 - 1998) apoi presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pana in 2000 cand a decedat. Moisescu-tatal a fost nepot de frate al fostului Patriarh, Iustin Moisescu. Vlad Moisescu a profesat cativa ani ca medic chirurg la Spitalul Universitar, dar de la inceputul anilor 2000 se dedica in intregime politicii si afacerilor.

Vlad MoisescuFoto: captura B1 TV

Activeaza in PNL inca din 1990, fiind considerat omul cel mai influent din sectorul 1. Din dosarul procurorilor rezulta ca era dirijorul marilor contracte publice si omul care stabilea si incasa procentele.

Potrivit unor martori din dosarul Chiliman, "el este persoana care are ultimul cuvânt, inclusiv în ceea ce priveşte activitatea derulată la nivelul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, iar acest lucru este cunoscut de toată lumea."

Cum a ajuns insa atat de influent? Care este traseul sau politic?

Intra in politca in martie 1990 ca membru PNL. In perioada 1990-1992 este vice-presedinte al Organizatiei Tineretului Universitar National Liberal. In 1993 devine vice-presedinte PNL sector 1, ocupa pozitia pana in 2001. Din 2001 e presedintele filialei PNL sector 1 si membru al Delegatiei permanente PNL. In 2005 devine membru al Biroului Permanent Central al PNL. Din 2009 e vice-presedinte al PNL si responsabil pentru regiunea Bucuresti/Ilfov.

Potrivit CV-ului sau, a fost consilier in guvernele Radu Vasile (1998 - 2000) si Mugur Isarescu (2000-2001). In guvernare Vasile este numit presedinte al Consiliului de Administratie al Companiei Nationale "Posta Romana".

Apogeul carierei sale guvernamentale il atinge in Guvernul Tariceanu (2005-2008), unde va fi seful cancelariei si coordonator al consilierilor de stat. Aici isi consolideaza reputatia de om-cheie, de eminenta cenusie a liberalilor, omul care face si desface in partid si lumea afacerilor.

Moisescu avut o ancora si in PSD. In timpul guvernarii Tariceanu, care s-a bazat pe sprijinul parlamentar al PSD, sotia lui Vlad Moisescu era angajata de la Fundatia Renasterea condusa de Mihaela Geoana, sotia fostului lider social-democrat.

Moisescu intra in conflict cu Antonescu, fiind exclus din PNL in mai 2013 impreuna cu Andrei Chiliman. Cei doi vor infiinta un partid, Initiativa Romania Liberal, care semneaza in iunie 2014 un protocol de colaborare cu PDL.

Cum s-a lansat in afaceri?

In prezent, nu figureaza ca actionar in nici o firma. Potrivit CV-ului sau, ar fi senior consultant la Team International Consult S.R.L, insa firma figureaza ca radiata de la Registrul Comertului.

O declaratie de avere mai veche, din 2004, indica faptul ca Vlad Moisescu figura in urma cu zece ani actionar in mai multe firme. Pe langa Team International Consult, detinea actiuni la Team Audit Financiar, Team Import-Export si Team Media Comunication.

In Team International Consult a fost asociat cu Cristian David, fostul ministru de interne, acuzat de procurorii DNA ca a luat o mita de 500.000 de euro. SRL-ul a fost infiintat in 1996 iar in 2004, spre finalul guvernarii Nastsae, raporta o cifra de afaceri in valoare de 2, 5 miliarde de lei. Consultanta oferita de cei doi viza in principal fondurile europene. Firma raporteaza un profit de 25.743 euro in 2011, 28.377 euro in 2012, pe minus din 2013. Pierderi de 69.224 euro in 2014.

Insa nu afacerile la vedere au atras atentia procurorilor. Ci afacerile subterane care au roit in jurul primariei sectorului 1, una din cele mai bogate primarii, dispunand de un buget generos. De pilda, primaria sectorului 1 a incheiat unul din cele mai mari contracte de salubrizare cu firma Romprest, in valoare de jumatate de miliard de euro, intins pe 25 de ani. Patronul Romprest, acuzat de evaziune fiscala in valoare de 20 de milioane de euro, a fugit din tara.

Contractele mari sau mici erau acordate, potrivit procurorilor, contra unui comision. Potrivit DNA, incepand cu anul 2004, dupa alegerile locale, la initiativa lui Vlad Moisescu, a fost constituit un grup infractional organizat, din care mai faceau parte Andrei Chiliman, Ioana Costescu si Ion Brad, care a avut drept scop comiterea unor fapte de coruptie, care sa genereze obtinerea unor comisioane cuprinse intre 10% si 15% din valoarea lucrarilor atribuite pe criterii clientelare unor firme.

Vlad Moisescu este cel care coordona grupul, solicita si incasa comisioanele si dispunea cu privire la modalitatea gestionarii acestora, Ioana Costescu si Ion Brad derulau activitati de determinare a platii comisioanelor si de incasare a acestora iar Andrei Chiliman garanta favorizarea societatilor agreate in cadrul procedurilor de atribuire a contractelor si, ulterior, pe parcursul derularii acestora.

Banii primiti de la reprezentantii societatilor comerciale au fost impartiti in urmatoarele procente: 30% Andrei Chiliman; 15% Vlad Moisescu; 15% Ioana Costescu; 15% Ion Brad, 10% PNL - filiala Sector 1.

Gruparea ar fi obtinut astfel peste 8 milioane de euro de la SC Straco SRL, reprezentata de Traian Horpos si Alexandru Horpos, suma ce reprezenta 10% din platile efectuate de catre Primaria sectorului 1 catre firma, in perioada 2007 - 2014, in baza contractelor incheiate cu institutia publica. De asemenea, grupul a obtinut de la SC Romair Consulting SRL, reprezentata de Gheorghe Boeru, suma de 300.000 de lei.

Acest dosar a fost constituit in urma investigatiilor derulate de DNA Ploiesti intr-un alt dosar, in care sunt cercetati Iulian Hertanu, cumnatul premierului Victor Ponta, parlamentarii Sebastian Ghita si Vlad Cosma, presedintele suspendat al CJ Prahova, Mircea Cosma, directorul SC Grossman, Ilie Dragan, directorul Hidro Prahova, Adrian Semcu, si directorul SC Romair Consulting SRL, Gheorghe Boeru.

Potrivit procurorilor, Vlad Moisescu a solicitat ca o parte a mitei sa fie platita prin achitarea contravalorii unor servicii de publicitate catre B1TV si Romania TV, prin care isi asigura protectie mediatica atat lui cat si lui Andrei Chiliman şi Ioana Costescu. Aceasta protectie consta in faptul ca nu aparea nimic negativ despre ei in mass - media, arata anchetatorii.

Bunele relatii cu Sebastian Ghita, care controleaza Romania TV, rezulta si dintr-o serie de interceptari. Ghita si Moisescu au criticat, intr-o discutie avuta in seara primei dezbateri electorale intre Klaus Iohannis si Victor Ponta, dupa eveniment, prestatia actualului sef de stat.

Ghita afirma la un moment dat "Hai, ma, ia-ti prostu' si da-l in p---a mea", potrivit stenogramelor atasate de procurori referatului cu propunerea de arestare preventiva a lui Andrei Chiliman si a celorlalte 3 persoane implicate in dosar, inclusiv Moisescu. La remarca partenerului sau de dialog ca Iohannis a venit nepregatit, Ghita l-a asigurat ca s-a pregatit timp de 4 ore, afirmand: "Am mers la el acasa, am stat, suntem prieteni toti".

Potrivit unor surse judiciare, procurorii au descoperit un contract incheiat la notar prin care soacra lui Vlad Moisescu, implicat in dosarul lui Andrei Chiliman, a imprumutat-o pe sotia lui Moisescu cu 670 milioane de euro, contract suspectat de procurorii DNA ca fiind fictiv. Este posibil, potrivit unor surse, ca sumele efective sa fie mult mai mici.

Aceleasi surse au declarat ca se cerceteaza cum reteau infractionala a spalat o suma totala de circa 600 de milioane de euro.

Vlad Moisescu a declarat, luni, la iesirea de la DNA Ploiesti ca suma de 670 mil. euro din contractul intre sotia si soacra sa este o "eroare materiala de denominare". "Nu exista acesti bani, pentru numele lui Dumnezeu!", a raspuns el la insistentele jurnalistilor.