Presedintele Klaus Iohannis s-a intalnit cu printul Charles duminica si s-a declarat bucuros ca acesta pretuieste tara noastra si o promoveaza in strainatate. Administratia prezidentiala informeaza ca la sfarsitul intalnirii seful statului a fost invitat in Marea Britanie si a acceptat.

Klaus Iohannis si printul Charles (foto arhiva)Foto: Facebook - Klaus Iohannis

"M-am intalnit astazi, la Palatul Cotroceni, cu Printul Charles, un om care pretuieste Romania si care ne promoveaza locurile transilvane oriunde merge in lume. Mi-a facut placere sa ma intalnesc cu el, ma bucur ca ne reprezinta si ca vorbeste despre Romania ca despre o parte a sufletului sau", a scris seful statului pe pagina sa de Facebook.

Alteta Sa Regala Charles, Print de Wales, a rememorat, in debutul intalnirii, prima sa vizita la Sibiu. Totodata, Alteta Sa Regala a apreciat modul in care municipiul Sibiu s-a dezvoltat in timpul mandatelor domnului Klaus Iohannis, contribuind astfel la protejarea mostenirii istorice si culturale a Transilvaniei. Presedintele Klaus Iohannis a apreciat implicarea Printului de Wales in mentinerea specificului comunitatilor transilvane si incurajarea protejarii mediului si a biodiversitatii din zona, arata un comunicat al Cotroceniului.

De asemenea, o alta tema de discutie a fost preocuparea comuna pentru punerea in valoare a patrimoniului natural si istoric din intreaga Romanie. Totodata, Presedintele Romaniei a subliniat ca va acorda o importanta deosebita in timpul mandatului sau prezervarii patrimoniului, pastrarii traditiilor istorice si ocrotirii mediului inconjurator. In acest context, Printul de Wales a mentionat experienta de succes a parcurilor nationale din Regatul Unit si a aratat disponibilitatea partii britanice de a sprijini autoritatile romane in a implementa bunele practici in acest domeniu.

In cadrul intrevederii, Alteta Sa Regala Printul de Wales a multumit Romaniei pentru contributia sa sustinuta in teatrele de operatii si in combaterea terorismului international. De asemenea, Presedintele Romaniei si Alteta Sa Regala au exprimat ingrijorarea comuna pentru evolutiile din vecinatatea estica a Romaniei si in special din Ucraina.

In finalul intalnirii, Alteta Sa Regala Charles, Print de Wales, i-a adresat Presedintelui Romaniei, domnul Klaus Iohannis, invitatia de a vizita Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, invitatie pe care Presedintele Romaniei a acceptat-o cu placere.