Copresedintele Partidului National Liberal Alina Gorghiu a declarat, duminica, la Alba Iulia, ca episoade de genul celor inregistrate sambata la Pitesti, cand discursul vicepresedintelui Teodor Atanasiu a fost intrerupt de vociferarile unora dintre participantii la Consiliul National, sunt detalii nesemnificative in proiectul complex pe care PNL si l-a propus.

HotNews.roFoto: Hotnews

''Sa stiti ca episoade neplacute sunt foarte multe in viata si cred ca, in niciun caz, rufele, in general, nu trebuie spalate in public. Am invatat in aproape 15 ani de politica faptul ca intr-o familie, intr-o echipa politica, lucrurile trebuie discutate pana se rezolva, dar trebuie discutate in interior si nu in public. Mesajul conducerii PNL fata de fiecare membru a fost si ieri (sambata-n.r.), a fost si acum doua saptamani, si acum o luna, si va fi acelasi: este un proiect foarte important acesta al fuziunii si orice derapaj ca cel de ieri, ca altele, ar trebui sa nu mai existe. (...). De altfel, cum spuneam si ieri in discurs, cine nu va pricepe ca echipa PNL este una va fi marginalizat", a spus, intr-o conferinta de presa, copresedintele PNL, citat de Agerpres.

Alina Gorghiu a apreciat ca cele intamplate in timpul discursului lui Teodor Atanasiu la Pitesti, ca si cele petrecute la Bistrita reprezinta 'mici incidente' pe care partidul le-a depasit.

'Sunt detalii nesemnificative pentru PNL. Sunt detalii nesemnificative in proiectul complex pe care PNL si l-a propus. Chiar daca interesul presei este pentru detalii de multe ori de cancan, va spun ca interesul PNL-ului este sa urmareasca obiectivele pe care si le-a propus. Acestea au fost elaborarea programului de guvernare, depunerea unei motiuni de cenzura, o opozitie ferma, combativa la guvernarea PSD-ului care are foarte multe derapaje', a declarat Gorghiu.

Copresedintele PNL a subliniat ca ar prefera sa vorbeasca despre 'derapajele PSD-ului' si nu despre 'micile incidente de la un eveniment sau altul pe care noi (liberalii - n.r.) le depasim'.

Alina Gorghiu a mai spus ca insasi prezenta sa duminica la Alba Iulia alaturi de liderii PNL din Alba este garantia ca aceste evenimente au fost depasite. 'Daca eu, si domnul Blaga, si domnul Atanasiu, si domnul Hava, si ceilalti colegi din conducerea partidului, am spus public ca nu exista niciun fel de problema, credeti-ma ca nu exista, chiar daca, de multe ori, unii si-ar dori sa existe. Sunt convinsa ca e posibil ca la o sedinta sau alta sa mai avem divergente de opinie. Nu suntem in cazul unor unanimitati ca pe vremea lui Ceausescu', a conchis Gorghiu.

Discursul vicepresedintelui PNL Teodor Atanasiu a fost intrerupt, sambata, de vociferarile unora dintre participantii la Consiliul National al PNL de la Pitesti. Dupa mai putin de doua minute, Teodor Atanasiu a renuntat sa-si continue discursul si a plecat de la tribuna.

La inceputul lunii mai, presa a difuzat o inregistrare cu Teodor Atanasiu care vorbea, intr-o sedinta a vechiului PNL, despre faptul ca membrilor PDL li s-ar fi dat iluzia ca o sa aiba prim-ministru, prin Catalin Predoiu, dar ca nu il vor avea. Totodata, Atanasiu ar mai fi spus ca cei din garda PDL ''o sa dispara rand pe rand'', pentru ca nu ar mai fi nevoie de ei.