Liviu Dragnea si-a prezentat, luni, demisia din functia de presedinte executiv al PSD, in sedinta Biroului Permanent National, dar o decizie va fi luata miercuri de Comitetul Executiv National al partidului. "Absolut toti colegii au respins aceasta idee si au decis, dupa o discutie intensa, sa duca aceasta decizie in Comitetul Executiv, miercuri, pentru ca trebuie sa fie toata tara. Eu am spus ca imi depun mandatul in BPN, am facut-o. Daca ei au spus ca vor sa duca mandatul in Comitetul Executiv, asa facem. Este o atitudine care ma bucura, sa vezi ca ai atata sustinere in partid. Sunt un om hotarat, decis, care nu ezita. Daca indemnarea oamenilor sa vina la vot este fapta de coruptie... eu cred ca nu", a declarat Liviu Dragnea, la iesirea de la sedinta BPN al PSD.

Liviu Dragnea si Victor PontaFoto: Agerpres

"Am avut o discutie cu colegii mei din BPN. Absolut toti n-au fost de acord cu demisia d-lui Dragnea si atunci mergem miercuri si ne intalnim in forul mai mare, in Comitetul Executiv National, sa vedem exact ce avem de facut, pentru ca e o situatie extrem de importanta. Suntem sanctionati tot PSD-ul pentru ca l-am suspendat pe Basescu si pentru referendumul din 2012. Cei de la PNL, in stilul lor obisnuit, s-au fofilat si nu mai stiu nimic de Basescu si de Referendumul 2012 si vreau sa discutam cu totii ce masuri avem de luat", a declarat si presedintele PSD, Victor Ponta, citat de Agerpres.

El a precizat ca Liviu Dragnea si-a dat demisia din functia de presedinte executiv al PSD. "Liviu Dragnea si-a prezentat demisia si tot BPN-ul a spus ca... Ma rog, am fost PSD cu PNL care l-am suspendate pe Basescu, acuma PNL-ul s-a fofilat, a scapat. Doar nu l-a suspendat Dragnea singur pe Basescu", a adaugat Ponta.

Intrebat despre decizia Consiliului National din martie referitoare la faptul ca social-democratii care au probleme cu justitia isi pierd functia, Victor Ponta a reamintit ca aceasta se refera la cei condamnati pentru coruptie. "Cred ca dumneavoastra stiti sa cititi in limba romana si cred ca stiti ca acea decizie se refera la fapte de coruptie", a spus presedintele PSD.

Judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie l-au condamnat vineri pe ministrul Dezvoltarii, Liviu Dragnea, la un an de inchisoare cu suspendare in dosarul "Referendumul", cu un termen de incercare de trei ani.

Ceilalti 74 de inculpati din dosar au fost fie achitati, fie condamnati la inchisoare cu suspendare.