Deputatii au respins cererea Directiei Nationale Anticoruptie pentru retinerea si arestarea parlamentarului Ion Ochi, cu 108 voturi pentru si 152 impotriva.

Deputatul Ion OchiFoto: cdep.ro

In plen se aflau 276 de deputati prezenti, astfel ca pentru aprobarea cererii ar fi fost nevoie de 139 de voturi "pentru".

"Doamnelor si domnilor deputati, nu credeam vreodata sa ajung sa fiu un obiect de spectacol mediatic. E trist sa ajungi in fata Parlamentului, sa fii nevoit sa te dezvinovatesti atunci cand esti nevinovat. Am toata deschiderea fata de justitie. Nu consider ca este un gest de curaj sa mergi in fata instantei, ci e un gest de normalitate", a declarat Ion Ochi

"Ca parlamentar, cand vine vorba despre libertatea unui om, nu voi fi niciodata de acord ca exceptia sa devina regula", a adaugat insa deputatul.

Parlamentarul le-a spus colegilor sai, de la tribuna Camerei, ca drumul a carei reabilitare l-au adus sub ancheta DNA nu mai fusese reabilitat de 30 de ani iar "oamenii se plangeau ca le sunt afectate casele".

"Cand am propus reabilizarea acestui drum am avut in vederea interesului cetatenilor", a insistat Ion Ochi.

Acesta a argumentat si ca a mai avut un dosar deschis pe aceasta tema in perioada 2012-2014, dar din care a fost scos de sub urmarirea penala in 2014 de DNA Brasov, fiind redeschis apoi prin adaugarea acuzatiei de mita.

UPDATE Secretarul Camerei, Marcel Ciolacu, a anuntat, la finalul Biroului Permanent, ca va fi redactata de catre Camera Deputatilor o hotarare de constatare a votului in cazul deputatului PSD Ion Ochi, care va fi publicata in Monitorul Oficial.

"Au fost discutii in Biroul Permanent referitoare la decizia CCR cu publicarea hotararii luate cu privire la dl deputat Ochi. Se va publica o hotarare de constatare a votului in Monitorul Oficial", a declarat Ciolacu.

Liderul grupului PSD, Marian Neacsu, a precizat ca aceasta hotarare "pur si simplu va constata rezultatul votului".

"Noi nu putem sa redactam o hotarare de respingere a cererii DNA, pentru ca ar fi un nonsens, motiv pentru care acea hotarare pe care o va semna presedintele de sedinta este o hotarare care pur si simplu constata rezultatul votului", a explicat Neacsu.

Votul vine la o saptamana dupa ce presedintele Klaus Iohannis a avut la Cotroceni consultari cu partidele parlamentare, in cadrul carora a discutat si despre votul dat in Parlament pe cererile DNA.

Seful statului a fost intrebat atunci, intr-o conferinta de presa, daca s-a gandit sa incheie un acord cu partidele parlamentare pentru a nu se mai repeta situatiile in care sunt blocate cererile DNA, el raspunzand: "Eu m-am referit de destul de multe ori la aceasta chestiune si trebuie sa spun ca lucrurile s-au miscat. Iata ca s-a schimbat statutul, s-a pus de acord cu Constitutia, Camera Deputatilor si-a schimbat regulamentul si a introdus termene destul de scurte pentru toate acestea. Sigur, este un proces, mai sunt pasi de facut si cred ca nu este nevoie neaparat de un acord intre partide, este nevoie de vointa politica. Astazi, toata lumea ne-a spus ca exista vointa politica si atunci am speranta ca lucrurile se vor misca si in continuare".

Intrebat de asemenea daca, dupa discutiile cu partidele, a primit garantii ca astfel de situatii nu se vor mai repeta, Iohannis a explicat: "Eu nu am cerut garantii si nu am cum sa cer. Presedintele nu poate sa ceara garantii partidelor, dar, din discutii, am ajuns la concluzia ca se doreste o accelerare si o transparentizare. Astept rezultatele!".

Comisia juridica a Camerei Deputatilor a dat luni aviz favorabil cererii DNA de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a deputatului PSD Ion Ochi.

Procurorul-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, a cerut sesizarea presedintelui Camerei Deputatilor pentru incuviintarea retinerii si arestarii preventive a deputatului Ion Ochi, vicepresedinte al Consiliului Judetean Brasov la data faptelor, pentru luare de mita si abuz in serviciu in forma continuata. Cererea DNA a ajuns la Camera Deputatilor pe 21 aprilie.

Ion Ochi a declarat in aceeasi zi ca in momentul in care la Camera Deputatilor se va pune pe ordinea de zi cererea trimisa de procurorul general ministrului Justitiei pentru incuviintarea retinerii si arestarii sale preventive, le va cere tuturor colegilor sa voteze in unanimitate aceasta cerere.

Potrivit DNA, in a doua jumatate a anului 2011, fara respectarea prevederilor OUG 34/2006 privind achizitiile publice, Ion Ochi, in calitate de vicepresedinte CJ Brasov, ar fi convenit cu Nica Cristian Dorin ca firma acestuia sa execute lucrari de reparatii ale unui drum judetean, urmarind obtinerea de foloase materiale necuvenite, precum si de capital electoral pentru alegerile din toamna lui 2012, in urma carora a si devenit deputat.

DNA a retinut ca, prin acest mecanism, firma beneficiara a contractului de lucrari publice a obtinut un folos necuvenit in valoare de peste 2,5 milioane lei, suma care reprezinta totodata prejudiciu pentru CJ Brasov.

Deputatul Ion Ochi prezinta pericol public, deoarece si-a construit in mediul politic si de afaceri imaginea de persoana de neatins, aflata deasupra legii, se sustine in referatul prin care procurorii DNA au solicitat incuviintarea pentru retinerea si arestarea preventiva a parlamentarului social-democrat.