Liberalii solicita PSD deblocarea discutiilor referitoare la OUG 55, care "a legiferat in aceasta tara traseismul politic", a declarat duminica purtatorul de cuvant al PNL, deputatul Ionut Stroe.

"In aceasta saptamana, in Senatul Romaniei vom solicita PSD deblocarea situatiei discutarii OUG 55. Au trecut deja zece zile peste termenul acordat comisiei pentru a veni cu un raport in plenul Senatului. Consideram ca PSD ar trebui sa tina cont de faptul ca indiferent de interesul pe care l-au avut sau pe care il au in legatura cu acest proiect legislativ, el trebui discutat. De altfel, CCR specifica clar si limpede ca trebuie reglementate toate masurile care sunt necesare pentru a stabili efectele pe care le-a produs aceasta OUG pe timpul aplicarii ei", a afirmat Stroe la o conferinta de presa.

Purtatorul de cuvant al PNL a sustinut ca se impune o dezbatere reala pe acest subiect in Senat, "mai mult decat a corecta o lege stramba".

"Practic, cei care au tradat increderea cu care au fost investiti de cetateni, cei care si-au tradat propriile partide, cei care au fost complici oarecum la acest demers de influentare a alegerilor trebuie sa plateasca cu mandatul. Pozitia noastra ne-o mentinem, este ferma, in sensul in care cei care s-au folosit de aceasta ordonanta de urgenta trebuie sa-si piarda mandatul, exact, precis si conform legislatiei care functiona pana la momentul suspendarii acestei legi de catre actuala majoritate. Cerem PSD sa inteleaga ca acest subiect nu poate fi ignorat si, bineinteles, deciziile CCR nu pot fi tergiversate sau schimbate", a subliniat Stroe.

Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a decis la mijlocul lunii decembrie ca Legea pentru aprobarea OUG nr. 55/2014 privind migratia alesilor locali este neconstitutionala, admitand astfel obiectia formulata de parlamentarii PNL si PDL.

Potrivit deciziei CCR, Parlamentul urma sa reglementeze prin legea de respingere masurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a OUG 55/2014 pentru a le pune de acord cu decizia Curtii. Plenul Camerei Deputatilor a adoptat in luna februarie proiectul legii de respingere a Ordonantei de urgenta 55/2014.