​Plenul Camerei Deputatilor a luat act miercuri de demisia deputatului UDMR Marko Attila Gabor, urmand ca hotararea de vacantare a postului de deputat sa fie supusa votului final in sedinta de plen. Ca urmare, deputatii nu vor mai vota asupra cererii DNA de retinere si arestare preventiva a lui Marko Attila.

Demisia in original a ajuns la Biroul Permanent al Camerei marti, dupa ce initial acesta trimisese, pe 1 aprilie, o copie care nu a putut fi luata in considerare.

Procedural, Directia Nationala Anticoruptie mai trebuie sa ceara in instanta mandat de arestare european pe numele lui Marko Attila, din moment ce acesta nu mai are calitatea de parlamentar. Potrivit principiului recunoasterii reciproce statul ungar ar fi obligat sa il predea autoritatilor romane pe Marko Attila in acel caz.

Anterior, DNA ceruse Camerei Deputatilor aviz pentru arestarea preventiva a lui Marko Attila.

In 9 aprilie, Marko Attila a fost trimis in judecata de DNA, in dosarul in care este acuzat de aprobarea de despagubiri pentru imobile supraevaluate la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP).

Alaturi de el, au fost trimis in judecata si deputatul Theodor Nicolescu si fostul presedinte al Agentiei nationale de Integritate, Horia Georgescu.

Marko Attila are deja o condamnare definitiva, de 3 ani de inchisoare, cu suspendare, in legatira cu retrocedarea cladirii colegiului Miko din Sfantu Gheorghe catre Eparhia Reformata din Ardeal.

Attila se afla insa in Ungaria. Ministrul Justitiei a precizat marti ca aducerea in Romania dintr-o alta tara UE a unei persoane pentru a fi supuse unor proceduri judiciare este doar o chestiune de timp.

"Cu siguranta, nu poate scapa nimeni si cred ca sunt destul de multe cazuri de persoane care au fugit in afara spatiului UE si care au fost aduse, mai devreme sau mai tarziu, in Romania pentru a executa o anumita pedeapsa. Cu siguranta, in cazul prezentei cuiva in spatiul UE nu este decat o chestiune de timp pentru a fi adus in Romania pentru o procedura judiciara", a spus Cazanciuc, evitand sa sa faca referire directa la cazul lui Marko Attila.

Intrebat daca Romania va sesiza Comisia Europeana pentru a declansa procedura de infringement impotriva Ungariei, in cazul in care Budapesta nu va da curs unui mandat european, ministrul Cazanciuc a raspuns: "Fiecare stat membru este obligat sa respecte procedura europeana, nu cred ca vreun stat membru al UE isi va permite sa nu respecte procedura".