Parlamentarii UNPR vor vota pentru respectarea justitiei in cazul senatorilor Dan Sova, Darius Valcov si a deputatului Theodor Nicolescu, a declarat vicepremierul Gabriel Oprea, presedintele UNPR, luni, pentru Realitatea TV, intrebat referitor la solicitarea de ridicare a imunitatii celor trei, potrivit Agerpres.

"Cu tot respectul pentru colegii mei din Guvern, fosti colegi de Executiv, nu avem cum sa facem altceva daca vrem ca Romania sa mearga inainte, sa fie respectata de UE, de SUA - fiindca cel mai mult ne respecta pentru sacrificiile din teatrele de operatii americanii, in care militarii romani sunt foarte apreciati - decat sa respectam justitia", a spus Oprea.

Potrivit acestuia, este un lucru foarte bun ceea ce face DNA si Justitia.

Plenul Senatului urmeaza sa dezbata si sa voteze miercuri rapoartele Comisiei juridice pe cererile DNA de incuviintare a retinerii si arestarii preventive cu privire la senatorii Dan Sova si Darius Valcov, a anuntat luni presedintele Comisiei juridice a Senatului, Catalin Boboc.

Plenul Camerei Deputatilor va decide miercuri asupra cererilor procurorului sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, de incuviintare a retinerii si arestarii preventive in cazul deputatului PNL Theodor Nicolescu.