Copresedintele PNL Alina Gorghiu a scris, luni, pe pagina de Facebook, ca ii propune lui Victor Ponta un consens pe doua teme: votul la vedere al senatorilor PSD in cazurile Sova-Valcov si dublarea alocatiilor pentru copii, dupa ce liderul PSD a refuzat sa ii raspunda la cererile dintr-o scrisoare deschisa. "Intrucat domnul Ponta considera ca a nu bloca justitia inseamna scandal si pentru ca, din cand in cand, isi aduce aminte ca are responsabilitati de prim-ministru ii propun consens pe doua teme: 1. Miercuri, senatorii PSD sa voteze la vedere 2. Dublarea alocatiilor pentru copii, mai ales ca domnia sa crede ca deja a facut acest lucru. In rest, poate sa lipseasca, in continuare, de la sedintele in care justitia are solicitari in privinta partenerilor sai politici", a scris Alina Gorghiu.

Alina GorghiuFoto: Agerpres

Cei doi lideri au avut un schimb de mesaje, luni, pe tema votului privind retinerea si arestarea parlamentarilor, la cererea justitiei, aminteste Mediafax. Astfel, Alina Gorghiu i-a cerut presedintelui PSD Victor Ponta, prin intermediul unei scrisori deschise, sa le ceara public parlamentarilor PSD sa voteze la vedere in privinta cererilor DNA pentru incuviintarea retinerii si arestarii preventive, in cazurile Sova si Valcov. Ea mai cerea ca PSD sa nu blocheze adoptarea proiectului legislativ al PNL privind simplificarea procedurilor de ridicare a imunitatii parlamentarilor, in cursul urmaririi penale.

In replica, liderul PSD, premierul Victor Ponta, nu a dorit sa raspunda cererii copresedintelui PNL Alina Gorghiu, formulata in scrisoarea deschisa, ca parlamentarii PSD sa voteze la vedere in cazurile Sova si Valcov, spunand ca nu a citit scrisoarea si nu este interesat de scandal si "pus poalele in cap".

"Cei de la PNL au mai spus si nu au votat. Nu am citit (scrisoarea trimisa de Gorghiu-n.r.), nu am avut nici timp si nici foarte mare preocupare sa vad in fiecare zi cu ce ma mai cearta si ma mai injura Gorghiu. Ea este cu scandalul, inainte era Udrea cu scandalul. Eu chiar cred ca, cat timp sunt prim-ministru, am foarte multe responsabilitati fata de cetatenii acestei tari, sa le spunem ce facem cu Codul Fiscal, cu sanatatea, cu educatia, nu sa stau toata ziua sa raspund la scandal si la pus poalele in cap. Deci, nu stiu ce a zis, nu comentez, nu ma intereseaza", a spus Ponta, in Parlament.