Finalizarea proiectul noului Cod Fiscal si al celui privind Codul de Procedura Fiscala mai necesita avizul Ministerului Justitiei, iar documentele vor fi aprobate de Guvern in sedinta de miercuri, daca nu apare ceva neprevazut, a declarat luni premierul Victor Ponta.

"Este o munca extrem de dificila, sunt inca multe detalii, dar toate ministerele si-au finalizat propria parte de munca, ne-au dat avizele, si Ministerul Justitiei trebuie sa dea forma finala, alaturi de Ministerul Finantelor, cu care miercuri sa fim pregatiti sa venim in fata Parlamentului. As vrea sa nu ratam anul 2015, altfel va fi foarte greu in viitor sa mai avem si consens politic, si conditii economice care sa ne permita acest lucru si imi doresc foarte tare ca aceasta sa fie una din principalele realizari ale Guvernului pe care-l conduc la momentul la care se va face bilantul final", a afirmat Ponta, citat de Mediafax.

El a adaugat ca este posibil ca, pana miercuria, sa fie anuntat si numele noului ministru de Finante, precizand insa ca va discuta mai intai cu presedintele Klaus Iohannis.

Premierul Victor Ponta a anuntat anterior ca proiectul Codului Fiscal va fi rediscutat in Guvern luni, urmand sa fie aprobat miercuri, impreuna cu cel al Codului de Procedura Fiscala, si transmis Parlamentului spre dezbatere.

El a precizat ca cele doua proiecte vor fi aprobate si transmise Parlamentului pe 25 martie, cu solicitarea catre Senat pentru dezbatere in regim de urgenta imediat dupa Paste, astfel incat documentele sa intre in dezbaterea Camerei Deputatilor pana la finele lunii aprilie.