Tariceanu: Nu voi admite ca independenta justitiei sa fie contrapusa cu diminuarea atributiilor Parlamentului/ Acuzatorii parlamentarilor, primarilor, ministrilor sunt cei ce au lasat tara in genunchi
"Ne aflam astazi in cladirea Parlamentului si trebuie spuse cateva cuvinte despre independenta acestei institutii. In ultima perioada am castigat (...) independenta justitiei, dar nu voi admite ca liberal, ca parlamentar si ca presedinte al Senatului Romaniei ca acest lucru laudabil sa fie contrapus de o maniera neconstitutionala cu diminuarea atributiilor Parlamentului. Parlamentul e independent in raport cu celelalte puteri ale statului, iar parlamentarii voteaza conform propriilor convingeri. Parlamentul este singura institutie a statului aleasa democratic, spre deosebire de executiv si de puterea judecatoreasca, care sunt numite. Parlamentul este forul de dezbatere al oricarei tari democratice si, ca atare, casa care gazduieste libertatea de expresie, el reprezinta si mandatul dat de cetateni pentru apararea valorilor fundamentale ale democratiei", a declarat Tariceanu la reuniunea Consiliului National al PSD de la Palatul Parlamentului.
El a pledat pentru un echilibru al puterilor in stat, apreciind ca niciuna dintre puterile statului nu trebuie sa se bucure de o forta disproportionata in raport cu celelalte, iar pentru acest deziderat trebuie organizate ample dezbateri cu societatea civila, ONG-uri, specialisti.
"Iar finalitatea acestora este extrem de importanta pentru stabilitatea institutiilor si viitorul libertatii si democratic al societatii romanesti", a mai spus presedintele Senatului.
Tariceanu: Acuzatorii parlamentarilor, primarilor, ministrilor sunt cei ce au lasat tara in genunchi
Presedintele Senatului a mai afirmat sambata, la Consiliul National al PSD, ca a ajuns o moda sa fie criticati parlamentari, ministri, primari, acuzatorii fiind cei care au lasat tara "in genunchi" si ca romanii isi vor da seamna ca opozitia este un "PDL vopsit", relateaza Mediafax.
"A ajuns o moda sa critici parlamentari, ministri, primari, presedinti de CJ. Privind acest spectacol, ma doare ca cei mai vocali acuzatori sunt politicienii care au lasat Romania in genunchi. Poti minti pe cineva odata, dar nu poti minti pe toata lumea tot timpul. Romanii isi vor da seama ca opozitia inseamna doar un PDL revopsit", a afirmat Tariceanu.
El a spus ca este prezent la Consiliul National ca partener loial al PSD, aratand ca au primit impreuna, ca USL, un mandat de la cetateni pe patru ani si au castigat batalii importante impotriva lui Traian Basescu si PDL.
"Economia Romaniei are o crestere solida si stabila, am reusit sa scoatem tara din criza in care a bagat-o PDL-ul, in perioada lui Traian Basescu si a celor doi prim-ministri, Boc si Ungureanu", a mai spus Tariceanu.
El a spus ca obiectivele PLR sunt trecerea prin Parlament a noului Cod Fiscal, colaborarea institutionala cu presedintele Iohannis si celalalte institutii si revizuirea Constitutiei, modificarea legilor electorale.
"Viitorul Romaniei trebuie sa insemne echilibru institutional, dialog si agenda economica, la care prioritatea trebuie sa fie noul Cod fiscal -pilonul de baza al economiei. Trecerea prin Parlament si punerea in aplicare a noului Cod Fiscal pentru mediul de afaceri este o necesitate stringenta, pentru a asigura flexibilitatea de care au nevoie bazata pe o masura importanta. Al doilea obiectiv este asigurarea unei colaborari institutionale cu pesedintele Iohannis si cu celelalte institutii, conform prevederilor constitutionale. Romania a pierdut prea mult timp in razboaie initiate si perpetuate de fostul presedinte Traian Basescu. Este nevoie de o revenire la un echilibru al puterilor in stat", a mai afirmat Tariceanu.
El a adaugat ca al treilea obiectiv este "o noua Constitutiei, un nou pachet de legi electorale si o noua lege privind finantarea partidelor politice".

Raed Arafat vine cu noi explicații după evacuarea cu scandal a Spitalului Foișor: Decizia a fost corectă, chiar dacă a creat disconfort pentru pacienți
Un bucureștean a făcut cerere pentru un nou buletin acum două luni, dar nu l-a primit nici acum / Cum explică oficialii „dificultatea temporară” de eliberare a actelor de identitate
MAI face lumină în privința cărții electronice de identitate: Ce date va conține CIP-ul, cum va fi folosită semnătura electronică și ce opțiuni au românii care nu-și doresc acest act
Ce înseamnă și ce impact ar putea avea decizia CEDO privind vaccinarea
Prințul Philip al Marii Britanii - 7 decenii de gafe și glume incorecte politic
Puterile in Stat or fi egale, dar nimeni nu este mai presus de Lege. Citeste Constitutia !
Cat despre "singura institutie aleasa in mod democratic", nimeni nu a contestat asta, desi m-as gandi de doua ori la cei 9 milioane de flamanzi prostiti cu punga de ulei, care ar trage un tun pe loc, daca li s-ar oferi ocazia, la fel cum faceti voi.
Parlamentul nu poate fi mai presus de lege, parlamentul trebuie sa fie mai presus de orice bănuială ca ar incalca propriile legi.
Cereți parlamentarilor care va reprezinta - inclusiv Tăriceanu - sa renunțe individual la imunitate, si dacă va ignora cerea, nu ii mai alegeți. Eu așa voi face eu cu Mircea Lubanovici, reprezentantul meu în parlament. El ma ignora, eu îl ignor... simplu.
Dacă sunt aleși, ce? Nu mai vorbim despre cum sunt aleși, dar dacă sunt aleși și își fac prostii, absolut la pușcărie, punct.
Macar de cheltuiai in nestire si lumea ar fi avut autostrazi in ziua de astazi, sau niste cai ferate, legatura la aeroport ceva. Dar, dupa cum se vedem, ai fost un incapabil.
Parca ziceati voi astia de la PLR ca va uniti cu PC!? Poate reusiti sa faceti asta si sa dispareti de pe scena politica impreuna
altora.
Penibiliceanu a bagat tara in criza aruncind cu bani in toate partile.............
In alta ordine de idei, a fi postac presupune sustinerea unor argumente in mod clar false, dar care ajuta un anumit personaj in mod fatis.
Deci, pe cine ti se pare ca am sustinut in mod fals ?
Pentru ca daca platea "pontacii" ar fi fost tradare pe fata.
Dar spune-mi tu cum se plateste ca sa stiu si eu macar pentru cultura mea generala.
Apoi, nu inteleg legatura dintre comentariul tau si articol! Poti sa iti spui parerea ca: "Tariceanu is the best!" si nu trebuie sa te legi de altii
Nu intelegi ca toti sunt hoti? Si Udrea, si Tariceanu, de Ponta nu mai zic, toti sunt hoti.
Pentru aceasta afirmatie Tariceanu sfideaza Justitia si alegatorii, ne demonstreaza ca-i doar o marioneta a
clicii din care face parte.
Demisia!
ba pe-a ma...tii!
J´accuse!, bine mai fanariotule revopsit?
adio dle fost tariceanu
mare labarar, mare character acest tradiceanu!!
cind ii vine si lui randul??1
Fiindca, asa cum zice boier Tariceanu: "parlamentarii voteaza conform propriilor convingeri", nu conform programului din campania electorala in baza caruia a primit mandatul de la cetateni, nu conform constitutiei, nu conform bunului simt.
Parlamentarul roman voteaza conform intereselor personale si a celor de gasca, prostimea sa rabde si sa plateasca taxe. Nu te mai rabdam stimabile. Lasa-ne.
Taricene fii tare nu te lasa.
Aceasta este, de departe, cea mai jegoasa acuzatie pe care aceasta banda de talhari numita, parca in batjocura, "parlamentul Romaniei", putea sa o lanseze.
Ei acuza, care au jefuit Romania de o cladire care ar fi putut adaposti intreaga administratie a tarii, ei, care au ajuns acolo cu singurul scop de a spolia tara pentru a avea mai apoi din ce sa se infrupte, din ce sa-si satisfaca pofta bolnava de averi?
DNA-ule, ia bine seama: ai ramas, practic, alaturi de Justitie, singura noastra aparare impotriva acestor lipitori dezgustatoare!
Ha ha, bine face. Sa il mai votati ca e baiat bun
Evident sunt sarcastic de nervi, Cum naiba nu pot vedea oamenii mafiotii astia ? Si cum ii pot vota la nesfarsit ?
El a ramas fidel invataturilor primite de la seful lui, Patriciu, stie una si buna : PDL trebue sa fie distrus, cautat si in gaura de sarpe.
Acest saltimbanc scoate din strafundurie memoriei lui lozinci de felul : ' Poti minti pe cineva odata, dar nu poti minti pe toata lumea tot timpul', folosita pana la refuz in anii '90.
El ii acuza pe altii ca au pus tara in genungchi desi in genunchi a lasat-o el la sfarsitului lui 2008.
Justitia e cu treburile ei ,iar parlamentul cu ale lui !!!,nu stii asta ???.
Cand parlamentul e plin de hoti ascunsi in izmene de parlamentar e normal sa faca careva curatenie ca pute rau ,s-a imputit brinza !!!.