Vicepresedintele social-democrat al Senatului, Ioan Chelaru, a fost ales, luni, in unanimitate, in functia de presedinte al Comisiei comune a Camerei Deputatilor si Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constitutiei, anunta Agerpres.

'Sper sa avem o colaborarea buna. Am inceput lucrarile Comisiei sub un spectru pe care eu as vrea sa-l cred de bun augur, acela al consensului politic. Nu cred ca o viitoare revizuire a Constitutiei, un proiect pe care noi il propunem, dar care nu intruneste consensul politic, poate fi un proiect extrem de serios si viabil pentru societatea romaneasca. Nu uitati ca cele doua treimi trebuie obtinute si in Senat, si in Camera Deputatilor, dar si in referendum, dupa noua lege a referendumului', a sustinut Ioan Chelaru.

Vicepresedintii acestei Comisii comune raman Mate Andras (UDMR), Valeria Schelean (PNL), Daniel Fenechiu (PP-DD), Bogdan Ciuca (PC), iar secretari ai Comisiei sunt Florin Iordache (PSD) si Varujan Pambuccian (grup Minoritati nationale).

Reprezentanta PNL in Biroul Permanent al Comisiei comune, Valeria Schelean, a tinut sa precizeze ca parlamentarii liberali din Comisia comuna l-au votat pe Ioan Chelaru in functia de presedinte pentru a se respecta principiul simetriei in desemnarea presedintilor de Comisii comune ale Parlamentului.

'Votul a fost in unanimitate pentru desemnarea domnului Ioan Chelaru in calitatea de presedinte al aceste Comisii, dat fiind faptul ca domnul Voicu, colegul nostru de la PNL, a preluat presedintia Comisiei de Cod electoral. Astfel, toti colegii din PNL, membri ai acestei Comisii, au votat in favoarea domnului Chelaru. In ce priveste Biroul Comisiei, componenta a fost pastrata', a precizat aceasta.